PublikaTV

Această etichetă este asociată cu 11 articole

Drapelul de Stat nu e „cal de dar”, iar vajnica televiziune bilingvă e capabilă de mai mult


Recent, o televiziune din Chişinău, autodeclarată „multiculturală”, însă doar „bilingvă”, s-a apucat să împartă tricoloruri primăriilor satelor din nordul republicii. De ce o face, nu mă interesează, la drept vorbind. Cum nu mă interesează nici atitudinea umilă, servilă chiar a primarilor gata să arboreze cadoul primit în locul drapelului vechi sau inexistent. (Aici trebuie menţionat … Continuă lectura

Să „formatăm” PublikaTv!


Scriam recent despre aberaţiile lingvistice promovate de PublikaTv, televiziunea ostilă limbii române. „Reformatarea” se pare că nu e doar în capul listei de noţiuni inventate (traduse din limba rusă) şi băgate cu de-a sila pe gâtul telespectatorilor, repet, în marea lor majoritate vorbitori de română, dar în chiar capul jurnaliştilor publika-işti. Lucru care poate însemna că … Continuă lectura

„De ce PublikaTv se teme să…?”


Nu mai privesc decât sporadic PublikaTv. Mai mult emisiunile târzii, când pot şi dezbaterile de zi. Sâmbătă dimineaţă uneori. Dar demult nu mă mai intrigă să văd ce mai arată în prime-time Morari & Co. Cică au discutat „serios” duminica trecută despre deşteptăciunea moldovenilor! Cu invitaţi unul ca unul de „deştepţi”, dar şi deştepţi, spune … Continuă lectura

Tâmpeniile săptămânii


1. PublikaTv „faţă cu” raţiunea După articolul lui Constantin Tănase, din 22 mai 2012, despre bilingvismul specific al PublikaTv, canalul în cauză a formulat o replică atât de prostească, încât deja nu se mai poate vorbi nici despre „politici editoriale”, nici despre „ideologii” promovate, ci direct despre un caz clinic. Ăştia de la PublikaTv n-au minte deloc! Ignorând … Continuă lectura

Publika televiziune a deb…usolaţilor


Totuşi, cui îi arată TeVe-ul respectiv caraghioasele şi rătăcitele specimene de mai jos?! Un oarecare adjutant al unui oarecare Dodon îşi etala pe 9 mai, într-o emisiune de la PublikaTv, cunoştinţele enciclopedice! El, enciclopedicul, ştie că Ziua Europei, se cheamă de fapt Ziua „eliberării a” Europei! I-o fi zis capul asta, capul pîsîrîmî-ului! De vreo 27 de … Continuă lectura

S-a ţicNit şi Publika?


Istericalele devenite brand, ce însoţeau orice dat pe post de NIT, par a fi molipsitoare. Şi se transmit prin eter, cablu, sponsori, teleportări şi, mai ales, prin autosugestii! Falnica televiziune „singură” şi „unică” a înhăţat din mers (ştafetă?!) virusul NIT-os, pregătit pentru transbordare, manifestând deja primele simptome de isteric-oză. Pe 10 aprilie 2012, PublikaTv şi-a vărsat revolta că … Continuă lectura

„Nevinovata” (de la) PublikaTv


E sau nu e vinovată jurnalista Kriukova de la PublikaTv, care l-a însoţit pe evadatul Baghirov în fuga acestuia din Moldova? Postul privat la care lucrează jurnalista a sărit în apărarea angajatei, lucru lăudabil profesional. Dar… E oare menirea jurnaliştilor să privească, neimplicându-se, evenimentele pe care le mediatizează? Sunt ei oare rupţi de relaţiile sociale … Continuă lectura

Să prostim poporul cu Televizorul!


1. Acum două zile am aflat cu toţii, oficial, că misiunea Nataliei Morari în Moldova s-a încheiat. Sau cel puţin s-a încheiat o parte (prima? a doua? a zecea? ştiu doar mârlanul evadat, fata „din morari” şi ceilalţi de deasupra.) Nu mai are, cred, nimeni dubii că personajul dat este o făcătură a Kremlinului. Să fi … Continuă lectura

Nu-mi place PublikaTv


Nu-mi place PublikaTv fiindcă: îşi bate joc de inteligenţa telespectatorilor promovând zi de zi idioţi şi aiuriţi în emisiunile de analiză şi comentarii ale postului; promovează un bilingvism forţat, rusesc şi agresiv, oră de oră, în situaţia în care majoritatea telespectatorilor săi sunt vorbitori de română; admite fenomenul invitaţilor care întrebaţi fiind într-o limbă, răspund în … Continuă lectura

Penibila Fabrikă


Nu sunt un fan al lui Vlad Filat, dar am vrut să aflu cum vede el din poziţia de prim-ministru pe care o ocupă, situaţia actuală şi de perspectivă a ţării pe care o cârmuieşte. PublikaTV anunţa prezenţa lui la emisiunea Fabrika din 21 februarie 2012. Nu am nimic personal cu Natalia Morari, dar am … Continuă lectura

Nu te contrazice cu un prost. Cei din jur s-ar putea să nu vadă diferenţa dintre voi.


Îi vezi în fiecare zi. Debitând inepţii. Pe oamenii slabi de minte. Răbdarea îţi crapă, revolta te cuprinde, dispreţul tinde spre ură. Fiindcă eşti om! Fiindcă îţi pasă! Fiindcă oamenii slabi de minte îţi batjocoresc raţiunea, îţi batjocoresc toleranţa, îţi batjocoresc fiinţa. Totul se reduce la bani. (De cele mai multe ori.) Oameni sănătoşi la cap (relativ, cum … Continuă lectura

Arhive

Texte recente

Introdu adresa ta de e-mail pentru a urmări acest blog şi a primi notificări de articole noi prin e-mail.

Alătură-te altor 153 de urmăritori

Iulie 2017
L M M M V S D
« Aug    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

  • 102,770 vizualizări