Grigore Vieru

Această etichetă este asociată cu 7 articole

Numai de noi depinde dacă îi păstrăm vii în memorie pe marii noștri dispăruți! „Dumitru Matcovschi” trebuie să fie noul nume al străzii „Pușkin” din Chișinău!


Numai de noi depinde cum îi păstrăm vii în memorie pe marii noștri dispăruți! Sau dacă îi păstrăm… De omul Dumitru Matcovschi își vor aminti cei care l-au cunoscut. De opera sa își vor aminti cei care se pricep. Însă de Dumitru Matcovschi-simbolul, de Dumitru Matcovschi-esența, de Dumitru Matcovschi-tragedia a tot ce-am visat, dar n-am devenit, ne … Continuă lectura

În numele premierului Filat, denumim


Orice om e subiectiv. Mai ales când vine vorba de „gusturi şi culori”. Câteva fapte (obiective doar până în momentul în care sunt amintite): 18 mai 2012 – după 2 zile de la stingerea din viaţă a Mariei Bieşu, guvernul decide să confere Teatrului Naţional de Operă şi Balet numele cântăreţei. 23 mai 2012 – … Continuă lectura

Nu avem un viitor


Cât trăim pe-acest pământ, (1998 a fost ultimul an când în Moldova au fost mai mulţi născuţi decât decedaţi.) Mai avem un lucru sfânt, (Deşi peste 99% dintre moldoveni se declară credincioşi, Moldova rămâne pe locul al 2-lea în Europa după numărul omorurilor.) O câmpie, un sat natal, (Anual 200000 de hectare de teren arabil … Continuă lectura

„Garbuzul” pătrat


Azi, 25 martie 2012, un grup de extaziaţi în subordinea individului Mihail Garbuz au manifestat contra Marşului Unirii organizat de Acţiunea 2012. Acest cap pătrat habar nu are de unul dintre marii moldoveni, pe care are nesimţirea să se considere că-i reprezintă! (sursa protv.md) Partiduţul (pppm) pe care îl conduce are drept obiective programatice următoarele: Un tembel. … Continuă lectura

A fost război…


Acum 20 de ani. Un război al Rusiei şi al marionetelor ei de la Tiraspol împotriva Moldovei. Monumentul Eroilor de pe str. Pan Halippa din Chişinău menţionează numele a 279 de Eroi căzuţi în lupta împotriva forţelor ostile Moldovei. Peste 1000 de poliţişti şi voluntari au fost răniţi. Peste 1000 de civili de pe ambele maluri ale Nistrului … Continuă lectura

Moldovenii sunt slabi de minte. Adică proşti.


Chiar de se cred cei mai deştepţi. Numai naţia noastră poate să stea în rând să depună flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, dar să ignore „testamentul” voievodului: „să nu închinaţi ţara ruşilor”. Numai naţia noastră îl poate considera pe Mihai Eminescu ca fiind cel mai de seamă poet al moldovenilor, dar să ignore … Continuă lectura

E bine să înveţe un popor de la altul, însă nu e bine să înveţe un popor pe altul.


Aforisme de Grigore Vieru (o încercare de traducere în limba engleză a aforismelor de mai jos vedeţi aici) E bine să înveţe un popor de la altul, însă nu e bine să înveţe un popor pe altul. O spun să mă audă şi plin de floare pomul: „Şi din mormânt voi spune mulţimii adevărul”. Câtă … Continuă lectura

Arhive

Texte recente

Introdu adresa ta de e-mail pentru a urmări acest blog şi a primi notificări de articole noi prin e-mail.

Alătură-te altor 152 de urmăritori

Noiembrie 2017
L M M M V S D
« Aug    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

  • 104,691 vizualizări