Moldova 2019, politicianism, Societate

Votul împotriva tuturor – o necesitate

Ar fi, cu certitudine, prea mult spus că tot haosul – şi legislativ – care a cuprins de ceva vreme Republica, este o banală acoperire pentru modificările aduse codului electoral, însă nici ignorarea faptului că ori de câte ori anumite grupuri parlamentare au răsturnat, la propriu, şi aşa fragila ordine constituţională moldovenească, s-a umblat, neobrăzat, şi la legile electorale.

19 aprilie 2013

Deputaţii lui Filat, ai lui Plahotniuc şi alţii (desprinşii), au votat, printre altele, şi instituirea sistemului electoral mixt (50 de deputaţi – aleşi în circumscripţii uninominale, 51 – în una naţională, ca până acum).

Şi, ca nişte bărbaţi de stat de statalitate moldovenească ce se vor, şi-au amintit şi de paşapoartele, încă valabile (!), ale Sovietelor. Ale antistatalelor, din perspectivă moldovenească curentă (independentă şi suverană), Soviete!.. În rezultat: deţinătorii acestora nu vor mai putea alege deputaţi şi alţi îngrijoraţi de soarta ţării.

3 mai 2013

Deputaţii lui Filat şi ai lui Voronin au abrogat legea privind sistemul electoral mixt, votată de aceiaşi deputaţi ai lui Filat cu două săptămâni înainte.

Concomitent au decis – deputaţii lui Filat şi ai lui Voronin – să le interzică studenţilor să voteze în localitatea în care-şi fac studiile, iar moldovenilor goniţi din ţară – le-au mai redus din şansele de a apuca să voteze după ore de stat în rând la porţile ambasadelor ţării care le-a întors demult şi definitiv spatele.

Apoi, deputaţii lui Filat şi ai lui Voronin au majorat pragul electoral de accedere în Parlament de la 4% la 7% pentru partide şi până la 9-11% pentru blocurile electorale.

Şi, ca nişte bărbaţi de stat de statalitate moldovenească ce se vor, şi-au amintit şi aceştia (unii din ei – repetat) de paşapoartele, încă valabile (!), ale Sovietelor. Ale antistatalelor, din perspectivă moldovenească curentă (independentă şi suverană), Soviete!.. În rezultat: deţinătorii acestora vor putea alege în continuare deputaţi şi alţi îngrijoraţi de soarta ţării.

16 mai 2013

Deputaţii lui Filat se pronunţă pentru revizuirea limitărilor, votate tot de ei, privind votul studenţilor, al elevilor şi al moldovenilor din străinătate. Însă doar după ce deputaţii lui Ghimpu declară că vor iniţia anularea prevederilor în cauză. Deputaţii lui Voronin se opun.

Şi rândul le-a venit deja deputaţilor lui Ghimpu, ca nişte bărbaţi de stat de statalitate moldovenească ce se vor, să-şi amintească (iar) de paşapoartele, încă valabile (!), ale Sovietelor…

Cine şi ce urmăreşte? Cine şi de ce se teme?

Partidul lui Plahotniuc se teme că nu va reuşi să treacă pragul electoral, chiar şi cel de 4%, şi vede în votul pe circumscripţii uninominale singura şansă de a avea în Parlament un număr suficient de deputaţi pentru a nu fi ignorat la formarea noului guvern.

Un alt motiv de îngrijorare sunt voturile masei absurde de cetăţeni moldoveni cu paşapoarte sovietice şi fără buletine de identitate moldoveneşti, care va vota mai degrabă partidul absurd sovietic al lui Voronin decât unul moldovenesc.

Partidul lui Filat se teme (deşi a votat) că nu va reuşi să aibă, în cazul votării pe circumscripţii uninominale, un număr suficient de deputaţi în Parlament pentru a fi din nou buricul unei noi coaliţii de guvernare.

Şi la fel ca partidul lui Plahotniuc se teme că voturile moldovenilor încă sovietici vor înclina balanţa spre alte buzunare.

Partidul lui Voronin se teme că va reuşi să aibă puţini, foarte puţini deputaţi în Parlament, în cazul votării pe circumscripţii uninominale.

Şi se teme de votul studenţilor, al elevilor şi cel al moldovenilor pe care i-a impus metodic să-şi caute o bucată de pâine în ţări străine.

Şi nu în ultimul rând, se teme să nu piardă monopolul de partid rusesc şi antimoldovenesc, în cazul menţinerii pragului electoral la 4% pentru partide.

Partidul lui Ghimpu, deşi exclus din jocul a câte doi al celor trei Vladimiri, se teme şi el. De voturile retrograde ale moldovenilor sovietici.

Şi de faptul că i-au fost blocate voturile tinerilor şi ale diasporei.

Ceilalţi – puzderia de partiduţe nereprezentate în Parlament – la fel se tem. Se tem de aceleaşi lucruri de care se tem şi cei patru „granzi” din Parlament. Dar cel mai mult de pragul electoral ridicat.

Toate aceste temeri, dar absolut toate, nu au nimic în comun cu obositor de trâmbiţatele – pe la toate televiziunile, pe la toate mitingurile, de către toţi actorii politici – „temeri” privind „compromiterea parcursului european”, „înrăutăţirea nivelului de trai al cetăţenilor”, „eşecul reformei justiţiei”, „eşecul luptei cu corupţia”, „escaladarea criminalităţii” etc. etc.

Toate aceste temeri sunt manifestarea elementarei sete de putere, sete de bani. Cei care o au, nu vor s-o piardă. Cei care au pierdut-o, vor s-o recupereze. Cei care n-au avut-o niciodată, visează măcar la o fărâmă.

Fărâma lor de putere versus fărâma noastră, chinuită, de pâine.

Şi-atunci, dacă manipularea sistemului electoral, a legilor electorale, a codului electoral este preocuparea neîntreruptă a întregii caste politice (intra, supra şi extra-parlamentare), anume aceasta fiindu-le garanţia perpetuării la guvernare (sau cât mai aproape de ea), ci nu suportul pe care şi l-ar putea asigura din partea alegătorilor prin îndeplinirea promisiunilor electorale, de ce să mai fim nevoiţi să alegem, să votăm pe cineva dintre ei?!

De ce să fim puşi în situaţia de a boicota alegerile, sau, şi mai rău, să invalidăm buletinul de vot, dându-ne în rezultat votul unora pe care nu i-am votat?!

Răul mai mic”, pe care tot încercăm să-l identificăm, scuzându-ne, în fiece scrutin elecoral, este o iluzie. Sunt toţi, absolut toţi aceeaşi apă, acelaşi pământ.

Dilema dintre neparticiparea la vot (prin aceasta – menţinerea neschimbării) şi votarea „răului mai mic” (ce apriori este incapabil să îmbunătăţească ceva) pare, în contextul nostru de două decenii, de neclintit.

Toată responsabilitatea privind actul guvernării, edificării statului şi optării pentru o direcţie geo-politică este pus pe umerii cetăţeanului simplu, în calitatea sa de alegător.

Mecanismul alegerii însă este unul incomplet.

Deşi se păstrează aparenţele votului democratic şi a manifestării voinţei electorului, acesta, electorul, este constrâns din start să aleagă între candidaţi propuşi arbitrar, fără apelarea la vreun procedeu electiv, de către partide sau grupuri de interese, libertatea alegerii fiindu-i astfel redusă la oferta prezentată în buletinul de vot.

Votul împotriva tuturor, sau votul pentru niciunul din candidaţi, este în măsură să remedieze acest viciu.

Utilizat discret, mai mult la nivel local, în diverse colţuri ale lumii, votul „împotriva tuturor” pare astăzi mai degrabă un instrument sociologic auxiliar, de măsurare a nemulţumirii alegătorilor, pentru partide şi indivizi dornici să devină aleşi, decât o finalitate în sine, neproducând nicăieri pe glob rezultatul pe care îl declară votanţii „împotriva tuturor” – cel de ne-ocupare a postului, a funcţiei, a demnităţii pentru ocuparea cărora se organizează alegeri.

De s-ar aplica voinţa exprimată de alegătorii „împotriva tuturor”, considerând egalitatea votului drept un principiu desinestătător, ne-relaţionat cu existenţa sau absenţa candidatului-individ, ar rezulta, în cazul respectării regulilor democratice, şi câştigători de alegeri inexistenţi, dar legitimi, cu susţinere din partea alegătorilor.

Imaginaţi-vă Parlamentul nostru pustiu. 101 scaune libere. Şi totuşi legitim. Ales de alegători. Alegători care au decis să voteze contra tuturor sau pentru niciunul din candidaţii înaintaţi.

Sala Parlamentului moldovenesc

Ar fi, fără îndoială, un blocaj al procesului legislativ. Care va duce la noi alegeri.

Imaginaţi-vă atunci un Parlament cu 51 de deputaţi şi 50 de scaune libere. Toţi aleşi democratic. Pentru a putea activa, cei 51 vor trebui să voteze unanim şi, deloc de neglijat, ar trebui să fie prezenţi mereu la şedinţele de plen. Căci celelalte 50 de mandate acţionează la fel, ca un tot întreg, respectând voinţa propriilor alegători, de a se opune oricărei decizii promovate, în parte sau în grup, de ceilalţi. Şi nici subterfugiul „majorităţii din cei prezenţi la sedinţă” n-ar mai funcţiona, ocupanţii ne-personali ai celor 50 de mandate fiind permanent prezenţi.

Fără 61 de mandate „umane”, Parlamentul n-ar putea alege Preşedintele statului, fără 68 de mandate „umane” Parlamentul nu l-ar putea demite şi nici n-ar putea modifica în niciun fel Constituţia.

Eventualitatea unor alegeri anticipate ar fi dificil de ignorat.

Sau, pentru a nu ajunge până la absurdul „scaunelor libere”, repetarea alegerilor, soldate cu o majoritate de voturi „împotriva tuturor”, ar putea conţine condiţia obligatorie de schimbare a tuturor candidaţilor prezenţi în buletinul de vot, ori de câte ori opţiunea pentru „împotriva tuturor” va prevala.

Pare ceva generator de haos, reluarea indefinită a ciclurilor electorale?!

Mai grav decât haosul în care stăruie Republica?!!

Aplicarea unor astfel de practici, de instituţionalizare a opţiunii de vot „împotriva tuturor”, va avea drept efect imediat, nu ipotetic, responsabilizarea clasei politice, autorii listelor de candidaţi pomenindu-se constrânşi (ce răsturnare de situaţie!) să nu mai investească resurse în perdanţi. (Campaniile electorale costă mult, în definitiv.)

Că tot ni se vorbeşte neîncetat de responsabilizare! Însă de cea a alegătorilor! Câtă nesimţire!

Votul „împotriva tuturor” este o necesitate pentru statul Moldova.

Însă doar cu aplicarea consecinţei sale practice: de eliminare a tuturor candidaţilor până la identificarea celor care vor obţine votul majorităţii.

Acest vot va însănătoşi clasa politică, mucegăită fără scăpare în toate eşaloanele sale, şi, lucrul cel mai important, va reda alegătorilor încrederea, pierdută demult, că îşi pot impune părerea în acest domeniu – conducerea statului, a oraşului, a satului – vital pentru supravieţuirea societăţii.

Oricât ar părea de absurdă aplicarea acestei consecinţe practice, fireşti a votului „împotriva tuturor” (acesta fiind argumentul de bază al menţinerii lui, acolo unde este acceptat, mai degrabă în aria statisticii şi a sondajelor), să nu uităm în ce absurd generalizat – statul Republica Moldova – ne este dat să supravieţuim…

Ah, da!

Introducerea votului „împotriva tuturor” şi a efectelor sale directe, poate fi făcută doar de către deputaţii lui Filat, ai lui Voronin, ai lui Plahotniuc, ai lui Ghimpu… Cei de azi (incluzându-i şi pe desprinşi), dar şi cei de mâine (a se vedea intervenţiile recente în legile electorale)!

O UTOPIE – votul ista împotriva tuturor…

Scaune de deputat

Max Ciudin, 18 mai 2013, natiadinurma.wordpress.com

Anunțuri

Discuție

5 gânduri despre &8222;Votul împotriva tuturor – o necesitate&8221;

  1. Ideea este prea buna, pentru a nu avea continuare! Trebuie lansata o petitie, care, desi nu va avea efect juridic, cel putin va cultiva o atitutine printre alegatori. Neparticiparea la vot tot este un vot impotriva tuturor, desi nu atit de evident, probabil.

    Scris de Nicu Ciobanu | 18 Mai 2013, 17:08
  2. Neparticiparea la vot, în condiţiile în care nu are niciun impact asupra rezultatelor electorale (pragul de validare fiind de 1/3), e mai degrabă un gest de resemnare. Care trebuie combătută pentru reabilitarea însuşi a dreptului de a alege. În sărăcia noastră însă, acest lucru poate fi obţinut probabil doar prin introducerea votului obligatoriu.

    Scris de Max Ciudin | 22 Mai 2013, 19:43
  3. Mi-ar placea sa aiba o continuitate ideea, chiar si intr-o alta interpretare.

    Politicul isi distreaza actorii cu destinele spectatorilor care n-au o alta alternativa decat sa-si prelungeasca agonia. Chiar azi am citit cateva declaratii pline de aroganta specifica demagogilor de la putere: un pitic cu aere de vedeta zice „Mingea este pe teritoriul [unui partid]” iar o cucoana cu impresii de diva politica-i raspunde ca intr-un dialog sarcastic „Mingea e la mijloc de teren”. I-as sfatui pe saracii de ei sa coboare printre noi muritorii ca nu cumva sa fie invitati odata la ospatul lui Tepes, ca tare-mi pare aproape momentul.

    Scris de Mihai Dohot | 23 Mai 2013, 01:09
  4. În realitatea noastră e puţin probabil să fie modificată legislaţia electorală în beneficiul alegătorului. În cel al aleşilor – oricând. Cum s-a văzut.

    Scris de Max Ciudin | 23 Mai 2013, 10:19

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. Pingback: Votul împotriva tuturor – o necesitate | - 18 Mai 2013

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

Texte recente

Introdu adresa ta de e-mail pentru a urmări acest blog şi a primi notificări de articole noi prin e-mail.

Alătură-te altor 152 de urmăritori

Mai 2013
L M M M V S D
« Feb   Iun »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

  • 103,768 vizualizări
%d blogeri au apreciat asta: