Hărţi Moldova, Istorie, Limba ce-o vorbim, politicianism, Societate

Ce e statul? Al cui e statul? De ce e statul? Statul Republica Moldova.

Fără a mă considera obligatoriu un susţinător al Unirii Republicii Moldova cu România, voi insista pe această temă, fiind revoltat de încălcarea principiilor constituţionale de către unii membri ai conducerii statului, dornici să interzică „marşurile unioniştilor”.

Dar şi fiindcă orice discuţie despre Unirea cu România îi isterizează până la ridicol pe guvernanţii moldoveni, actuali şi anteriori!

***

Cât de limitaţi în abordări sunt actualii guvernanţi! Marea lor majoritate.

Comedia (în final tragedie) în care s-au aventurat mulţi fruntaşi ai zilei (tot ei şi cei de ieri), stârniţi de „responsabilitatea” cu care se cred meniţi de forţe divine pentru a proteja „statul” Republica Moldova de proprii cetăţeni, se va sfârşi într-un mod cât se poate de firesc: fără niciun rezultat.

Va urma o nouă perioadă de acalmie, urmată iar de izbucnirile la comandă ale cozilor de topor indigene (nominal) în susţinerea „iubitorilor” de stat-neiubitorilor de neam şi gândire. Apoi – iarăşi tăcere. După – iar realizarea rolului de protectori ai „statului”. Şi tot aşa…

Singura speranţă rămâne următorul scrutin electoral. Din 2014.

Anume speranţă, căci cu toată certitudinea dispariţiei politice a câtorva „comedianţi” actuali, aprigi protectori ai propriilor viziuni asupra statului, cu filozofările lor cronice şi infatuările jalnice, cei mai mulţi vor supravieţui şi viitoarelor alegeri parlamentare la fel cum au făcut-o şi anterior, reducând din paroxismul pro-„statal” pe măsura apropierii finalului de mandat, dar la care însă vor reveni odată aciuaţi într-un nou fotoliu şi telecomandaţi de răsăritenii păpuşari ai păpuşarilor.

În acest sens perioada actuală – 2012 – este cea mai prielnică pentru debitarea a tot felul de inepţii, de genul „dragostei faţă de stat” şi a urii faţă de cetăţenii care îşi iubesc statul altfel. Manifestaţii unioniste au avut loc şi în anii precedenţi, însă o asemenea isterie contra acestora nu-mi amintesc să fi existat.

Suntem în plin extrasezon electoral!

Toate prostiile spuse, toate „interzicerile” ordonate, toată inconsecvenţa şi ipocrizia de acum pot fi lesne uitate peste doi ani. Pot fi… Şi anume aici intervine speranţa. Speranţa că aceste lucruri nu vor fi uitate!

Fără a exclude contra-rezultatele economico-sociale, insist anume pe latura identitar-statal-lingvistică a prestaţiei „conducătorilor” Moldovei.

Fiindcă un politician deştept va avea suficientă minte să nu-i desconsidere pe cei mai deştepţi decât el (intelectualitatea ca un întreg) şi suficientă minte să se facă respectat şi susţinut de masele largi.

Ceea ce nu e cazul politicianiştilor moldoveni care se învineţesc la auzul cuvintelor „Unire”, „limbă română”, „acelaşi neam”, „România”.

Ce e statul Republica Moldova?

Există două „curente” moldoveneşti principale de definire a statului Republica Moldova.

Primul e reprezentat de M.Lupu şi toţi centro-democraţii ne-businessmani care-l înconjoară, de V.Voronin şi cohorta de totalitar-comunişti care-l urmează adulator, de rebelii extremişti ruso-orientaţi ieşiţi (scoşi) de sub poala miliţianului fost preşedinte, de V.Filat personal şi de o puzderie de personaje care-şi petrec mai tot timpul pe la diverse televiziuni private.

Toţi aceştia, cu nuanţele specifice fiecăruia, văd statul Republica Moldova, probabil că orice stat în general, ca o entitate clar definită, intangibilă, aproape sacră, aflată deasupra cetăţenilor ale căror nevoi sunt privite prin prisma unui deloc clar „interes statal”, care poate ignora drepturile şi libertăţile propriilor cetăţeni şi de dragul căreia trebuie interzise războinic toate „contestările” şi „defăimările”.

Al doilea „curent” de opinie, mult mai răspândit în societatea moldovenească e cel care înţelege prin „stat” toată clasa politică conducătoare – Parlamentul, Preşedintele, Guvernul, aleşii locali, tot aparatul administrativ de stat, toate instituţiile bugetare, toate obligaţiile fiscale faţă de buget etc. etc.

Aceasta este viziunea cetăţeanului simplu, muritor de foame, neglijat de conducerea propriului stat, care speră să nu aibă de-a face cu medicii, poliţia sau judecătorii, gata oricând să emigreze şi care înjură neîncetat statul (pe cei care întruchipează în viziunea lui statul) pentru condiţia la care a fost adus de către acesta.

Există însă o a treia versiune a ceea ce ar trebui să fie statul.

Una mult mai potrivită zilelor noastre şi mai ales realităţii noastre moldoveneşti.

Una care e împărtăşită de prea puţini actori de pe „scena Republica Moldova”, ca să fie luată în considerare de aleşii poporului în relaţia lor cu alegătorii.

Statul înseamnă cetăţenii. Toţi cetăţenii în mod egal.

Cetăţenii sunt statul! Iar acesta nu poate exista fără cetăţeni, cum nu poate nici să le ignore doleanţele, criticile, contestările şi defăimările.

Şi chiar de uzul cotidian ne-a obişnuit cu formularea „cetăţenii statului”, „statul cetăţenilor” rămâne esenţa construcţiilor democratice existente din antichitate până în prezent.

Dacă toate procesele din societate ar decurge conform acestei optici, s-ar rezolva cred toate problemele sociale şi economice, s-ar evita practicile anti-democratice şi cu siguranţă va dispărea necesitatea mărşăluirilor ostentative pe străzi.

Al cui e statul Republica Moldova?

Emisiunea „Fabrika” de aseară, de la PublikaTv, i-a avut invitaţi pe Oazu Nantoi, pe Anatol Ţăranu, pe un fost unionist şi pe un fost ambasador comunist.

Tema – interzicerea de către autorităţi a unioniştilor, a unionismului, a Unirii. Cu România.

Durii foşti exponenţi ai guvernării comuniste, s-au situat, cum le e şi natura, în categoria celora care pun statul mai presus de cetăţean.

Ceilalţi, împreună cu Igor Boţan au contestat (!) această idee de sorginte totalitară, insistând pe dreptul cetăţenilor moldoveni de a-şi manifesta paşnic viziunile şi ideile, şi pe inoportunitatea interzicerilor declarate de autorităţi.

Din fericire, cei doi anacronici stăruitori asupra „sacralităţii” statului Republica Moldova, nu se află la guvernare – unul fiind exclus de către alegători, pare-se pe veci din circuitul politic moldovenesc, celuilalt fiindu-i oprit accesul în vreo funcţie diplomatică din cauza zelului prea pro-Voronin de care a dat dovadă cât timp a ocupat funcţia de ambasador în SUA – însă această guvernare e suficient de plină de „emanaţii” ale mentalităţii totalitare sovietice, depăşite azi, chiar şi pentru un stat întârziat ca al nostru.

De cealaltă parte, este regretabil că oameni ca Oazu Nantoi au renunţat la marea politică, cum au renunţat de altfel toţi moldovenii deştepţi. Cu ei am fi avut şanse!

Emisiunea acceptând întrebări de la telespectatori, am trimis şi eu una, necitită însă: dacă, prin absurd, 90% din cetăţenii Moldovei vor dori Unirea Republicii Moldova cu România, la fel se va invoca Constituţia şi protejarea statalităţii?!

Pot doar să-mi închipui cum ar fi răspuns invitaţii din studio, de la un categoric „aşa ceva nu se va întâmpla niciodată” până la un absurd „nu ne va permite comunitatea internaţională” sau ilar „se va ridica pragul de prezenţă şi susţinere a referendumului până la de 100%”!

Însă problema rămâne: unde se termină „sacralitatea” Constituţiei şi a statului Republica Moldova?

Ce procent al populaţiei e necesar pentru contestarea constituţională a statului?

Or anume aici e răspunsul la întrebarea „al cui e statul Republica Moldova?”.

Statul Republica Moldova e al propriilor cetăţeni, care au dreptul să facă cu el orice doresc. Să-l unească cu alt stat, să-l păstreze independent, să-l integreze într-o uniune sau alta. Cu respectarea principiilor democratice – alegeri, referendumuri, petiţii. Care principii vor stabili ale cui dorinţe sunt mai reprezentative. Şi nu „intangibilitatea” Constituţiei sau „sfinţenia” statului.

Oamenii se schimbă. Constituţiile se schimbă. Statele se schimbă. Omenirea se schimbă.

Unii moldoveni – puţini, dar din păcate prea mulţi în toate conducerile din ’90 încoace – se încăpăţânează să rămână neschimbaţi.

Şi când te gândeşti că statul Republica Moldova există abia de 21 de ani, iar Constituţia – de 17, însă unii deja le desenează aure sacrale!

(Moldovenii şi muntenii nu cred să fi văzut un sacrilegiu în Unirea Principatelor din 1859, după statalităţi de peste cinci sute ani. Şi nici francezii atunci când îşi tot schimbau constituţiile.)

În aceeaşi ordine de idei, preşedintele Parlamentului moldovean M.Lupu a afirmat în emisiunea „În oglindă” din 6 septembrie 2012, de la EuroTv, că ar fi vrut să vadă „în care ţară – Franţa, Germania, Olanda – iese [! gramatică marca Lupu] oamenii în stradă, în contextul dreptului de expresie, şi spun că statul ăsta nu are dreptul la existenţă.”

Poate în Franţa, Germania şi Olanda oamenii nu contestă dreptul la existenţă al statului, însă cu siguranţă o fac în Marea Britanie (scoţienii), în Canada (Quebec), în Belgia (flamanzii).

Şi mai mult ca sigur că de-ar fi francezii, nemţii sau olandezii în proporţie covârşitoare pentru unirea cu alt stat, nu va îndrăzni nicio conducere statală să acţioneze împotriva voinţei populare.

De ce e statul Republica Moldova?

Fără îndoială Republica Moldova are dreptul să existe. Atât timp cât acest lucru îl vor dori cetăţenii ei.

Deşi formal apărută în 1991, Republica Moldova este întâi de toate rezultatul ocupaţiilor ruseşti din 1812 şi din 1940/1944.

Fără a intra prea mult în detalii istorice, voi încerca un exerciţiu de imaginaţie.

Ce s-ar fi întâmplat dacă în 1812 Rusia nu ocupa jumătatea de Moldovă dintre Prut şi Nistru?

În primul rând n-ar fi avut motive să pretindă acest teritoriu mai târziu, cum a făcut-o în 1940.

Iar neexistând ocupaţia sovietică n-ar fi existat astăzi nici construcţia statală Republica Moldova. Locuitorii ei ar fi avut azi o altă capitală, alte relaţii inter-etnice dintre majoritari şi minorităţi, alt destin, posibil în Uniunea Europeană şi NATO.

Desigur se poate admite că n-ar fi existat nici avântul unionist din mijlocul sec. al 19-lea, dar chiar şi aşa Republica Moldova de azi n-ar fi existat.

Un referendum de includere a teritoriului numit de ruşi Basarabia în cadrul Imperiului Ţarist nu s-a făcut!

Ce s-ar fi întâmplat dacă în 1940 Rusia nu ocupa jumătatea de Moldovă dintre Prut şi Nistru?

N-ar fi ocupat-o nici în 1944. Nu şi-ar fi făcut din România un duşman, care nu ar fi avut niciun motiv s-o atace, cum a făcut-o în 1941. Iar frontiera estică a regatului român ar fi rămas pe Nistru.

Şi iarăşi: un referendum de includere în URSS a teritoriului numit de sovietici RSSM nu s-a făcut!

(Ca o remarcă pentru „stepaniucii” activi virtual: chiar dacă un referendum n-a fost organizat nici în 1918, moldovenii estici au revenit atunci în cadrul entităţii statale de la care au fost rupţi, Moldova ne-dispărând în 1859, ci transformându-se în România, Cahulul fiind în acest sens, o dovadă în plus a restabilirii unui drept pierdut, el – judeţul/ţinutul – reunindu-se chiar cu România, nu cu fostul principat moldovenesc.)

Partea cea mai interesantă, comică chiar, e că numiţii mai sus apărători ai statalităţii Republicii Moldova, atunci când vine vorba de discutarea ideii Unirii cu România, sau chiar în cazul mai „inocentei” pseudo-dualităţi „limbă română/moldovenească”, invocă opţiunea populaţiei de a fi un stat independent şi de a-şi numi limba într-un anume fel. În totală contradicţie cu situaţia când pun statul deasupra voinţei cetăţeneşti!

Pe de o parte aduc argumentul ne-dorinţei majorităţii moldovenilor de a intra în componenţa României, fără să pomenească de „sacralitatea” Statului şi Constituţiei.

Iar pe de altă parte pedalează pe „caracterul sacru” al Constituţiei şi al statului pe care este interzis să-l conteşti, atunci când e vorba de nişte „marşuri” unioniste amărâte.

Unii o numesc inconsecvenţă, eu i-aş zice dovadă de prostie!

Prostie care iese la iveală şi atunci când, discutând o eventuală includere a Republcii Moldova în România, se fabulează cu noţiuni ca „violarea integrităţii teritoriale”, „riscul secesiunii găgăuze”, „anularea oricărei perspective de rezolvare a conflictului nistrean”, într-un mod care ar convinge un cetăţean neavizat de inoportunitatea Unirii.

Or, integritatea teritorială, aşa cum este ea azi în Republica Moldova independentă, va rămâne la fel şi în cadrul României.

Pericolul desprinderii autonomiei găgăuze este şi el inexistent. Articolul 111 al Constituţiei Republicii Moldova, care este baza existenţei UTA Găgăuzia, spune clar că această regiune este „parte integrantă şi inalienabilă a Republicii Moldova”, iar „pământul, subsolul, apele, regnul vegetal şi cel animal, alte resurse naturale aflate pe teritoriul unităţii teritoriale autonome Găgăuzia sunt proprietate a poporului Republicii Moldova”. A întregului popor!

Cât despre separatiştii din Tiraspol… Cum nu s-a mişcat nimic din loc în cei 21 de ani trecuţi de la războiul moldo-rus din 1992, aşa şi nu se va schimba nimic oricât de îndelungată independenţă am avea.

Cât despre un alt impediment, cel al neadmiterii de către alte state a unei eventuale uniri a Republicii Moldova cu România, nici n-are rost să-l pomenim.

La „ciopârţirea” care s-a permis în fosta Iugoslavie, trebuie să fii tare prost să crezi că cineva s-ar împotrivi (pe faţă) unei uniri paşnice!

***

Eu îmi iubesc statul, adică concetăţenii, pământul, cultura. Şi sunt convins că nimic din acestea nu se va pierde în cazul Unirii cu România.

Ce însă cu siguranţă se va pierde, va fi hoţia şi prostia de care dă dovadă o mare parte din actuala clasă politică moldovenească. Pierdere care nu cred că va fi regretată vreodată de către cetăţenii din afara acestei clase. Cel puţin eu n-aş regreta-o.

NB: Voinţa populaţiei în privinţa intrării într-o uniune sau a unirii cu alt stat, este fundamentală. Indiferent spre care punct cardinal s-ar merge!

Max Ciudin, 11 septembrie 2012, natiadinurma.wordpress.com

Anunțuri

Discuție

9 gânduri despre &8222;Ce e statul? Al cui e statul? De ce e statul? Statul Republica Moldova.&8221;

  1. Sfinta naivitate. Mizeria care are loc acum in Romania arata ca intre elitele politice nu exista diferente de principiu asa „hoţia şi prostia de care dă dovadă o mare parte din actuala clasă politică moldovenească” nu va disparea ci doar se va transforma cumva.
    Sustin totalmente demersul Dumneavoastra privind respectarea drepturilor unionistilor. Dar cu scuzele de rigoare trebuie sa spun ca nu/mi pare credibil deoarece ati militat numai pentru drepturilor unionistilor dar nu si pentru dreptul celor care vor in uniunea Rusia-Belarus. Astfel ati procedat exact cum face guvernarea – sustinere totala pentru ce cred eu ca este bine si negare totala a ceea ce cred ca nu este bine. Personal cred ca aceasta este marea problema a Republicii Moldova. Ceva va incepe sa se schimbe doar atunci cind va exista un numar impunator de persoane care se vor conduce dupa principiul enuntat de Voltaire (nu garantez ca anume el a fost primul dar asa imi amintesc eu) – nu sint de acord cu opinia ta dar sint gata sa/mi dau viata pentru ca s/o poti expune. Cu parere de rau constat ca nu am vazut nici o persoana implicata in viata politica care sa se conduca de acest principiu. Asa ca maximum ce pot aduce alegerile din 2014 (sau cind or avea ele loc) ba chiar si urmatoarele este accederea la putere a unor persoane mai putin intolerante fata de alte opinii.

    Scris de Ion Durlesteanu | 12 Septembrie 2012, 10:25
  2. Insist să revedeţi textul. Sau măcar ultima propoziţie.

    Scris de Max Ciudin | 12 Septembrie 2012, 10:36
  3. Replica Dumneavoastra demonstreaza, daca mai era nevoie, ca nu sinteti tolerant cu opinii pe care le considerati nefavorabile. Ultima propozitie este o judecata de valoare cu care aveti tot dreptul sa nu fiti de acord. Principiul pentru care ati militat in articol exlude insa, dupa defintie, posibilitatrea de a cere cuiva sa/si schimbe opiniile.

    Scris de Ion Durlesteanu | 12 Septembrie 2012, 10:56
  4. Si apropo. O dovada ca Unirea cu Romania nu va schimba principial lucrurile o gasiti pe agentiile de stire unde se mentioneaza ca aderarea Romanie la spatiul Schengen se amina. „Meritul” este al clasei politice romanesti.
    Si inca un apropo. Faptul ca nu ati sters comentariul cu care nu sinteti de acord, absolut firesc de altfel, in Republica Moldova trebuie sa fie mentionat in mod special. Daca nu stiati Va spun eu ca foarte multi „democrati” (unionisti de altfel (trebuie sa mentionez totusi ca nu prea am experienta comunicarii cu „statalistii”, dar nu am motive sa cred ca sint altfel)) pur si simplu sterg comentariile cu care nu sint de acord.

    Scris de Ion Durlesteanu | 12 Septembrie 2012, 11:08
  5. Dle Durleşteanu, oricât încerc, nu pot să înţeleg ce aveţi în vedere.

    Întâi că replica mea anterioară demonstrează doar că nu aţi citit până la capăt textul.

    Apoi: ce treabă are judecata de valoare cu cele spuse în propoziţia respectivă?!

    Nu pot decât să insist să vă revedeţi şi comentariul.

    Scris de Max Ciudin | 12 Septembrie 2012, 11:28
  6. Ultima propozitie are urmatorul continut „Asa ca maximum ce pot aduce alegerile din 2014 (sau cind or avea ele loc) ba chiar si urmatoarele este accederea la putere a unor persoane mai putin intolerante fata de alte opinii.” Este o judecata de valoare deoarece in aceasta propozitie nu invoc fapte ci exprim o opinie prvind posibilele rezultate ale viitoarelor alegeri.
    Imi pare rau ca nu intelegeti ce am in vedere. Si admit ca aceasta ar putea sa se datoreze si modului defectuos in care mi/am formulat gindurile. Dar nici eu la rindul meu nu inteleg ce ati vrea ca eu sa schimb. Sa incerc sa expun succint ideile din articol:
    – sint de acord ca unionistii au dreptul sa/si promoveze ideile inclusiv prin organizarea marsurilor. Presupun ca asta nu vreati sa revad?
    – exact acelasi drept i/l au si cei care militeaza pentru aderarea la uniunea Rusia/Belarus. Sa revad acesta parte?
    – demersul Dumneavoastra in sustinerea drepturilor unionistilor nu pare sincer si este doar o expresie a faptului ca este o idee pe care o agreati. Atrag atentie ca nu este o afirmatie categorica ci doar o opinie. Pe care foarte usor o puteti combate (si eu chiar sper ca o veti face) daca veti declara, spre exemplu, ca trebuie recunoscut si respectat dreptul celor care milteaza pentru aderarea la uniunea Rusia/Belarus (desigur ca puteti face referinta la dreptul sustinatorilor altor idei cu care categoric nu sinteti de acord);
    – printre politicienii aflati la guvernare sau in opozitie (sau avind in vedere ca opozitia este confundata cu PCRM sa spun – care nu se afla la guvernare) nu cunosc practic persoane care sa nu aiba mentalitatea bolsevica ca oricine are o alta opinie decit a mea este daca nu chiar un dusman al poporului atunci cel putin un tip suspect. Mai mult chiar as putea adauga acum. Situatia este cam asemanatoare daca ne referim la elitele intelectuale. Pentru mine ca o hirtie de turnesol este situatia privind Rusia. Chiar daca orientarea pro Rusia este nociva pentru tara noastra orice persoana care nu are mentalitate bolsevica trebuie sa lupte pentru ca dreptul celor care militeaza pentru apropierea de Rusia sa fie respectat la fel cum trebuie respectat si dreptul unionistilor.
    Nu stiu daca am fost mai explicit sau am incurcat lucrurile si mai tare.

    Scris de Ion Durlesteanu | 12 Septembrie 2012, 12:01
  7. M-am referit la ultima propoziţie din textul meu. Pe care aţi omis-o, din moment ce afirmaţi că pledez doar pentru o direcţie geografică.

    Scris de Max Ciudin | 12 Septembrie 2012, 17:13
  8. Romania este acum slabita de o clica de politruci care nu sunt cu mult diferiti de cei de peste Prut. Si mai grav este ca acesti politruci sunt oglinda societatii romanesti contemporane, dar niciun cetatean roman cu drept de vot nu va suporta sa fie facut responsabil pentru votul sau si pentru starea de fapt. O reunificare este posibil cu conditia ca romanii de pe ambele maluri ale Prutului sa se uneasca si sa alunge prin mijloace violente si sangeroase politicienii care nu mai reprezinta pe nimeni.

    Scris de razvanrc | 13 Septembrie 2012, 09:55
  9. Nu contează ce avantaje și dezavantaje va aduce Unirea. Important e să se facă. Aceasta este o normalitate, un firesc și nu o intenție profitoare.

    Scris de absurdul | 24 Noiembrie 2012, 11:01

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

Texte recente

Introdu adresa ta de e-mail pentru a urmări acest blog şi a primi notificări de articole noi prin e-mail.

Alătură-te altor 152 de urmăritori

Septembrie 2012
L M M M V S D
« Aug   Oct »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

  • 103,051 vizualizări
%d blogeri au apreciat asta: