Hărţi Moldova, Istorie, politicianism, Societate

Germoldova? Nu. Gerusia!

Prin 2009 în limbajul geopolitic a „apărut” un nou termen – „Gerusia”. Germania plus Rusia.

Presa de pe ambele părţi ale faliei socio-culturale est-europene a abordat respectiva apropiere, din ce în ce mai vizibilă, a celor două state. Unii mai entuziasmaţi şi pozitivişti („Argumentî nedeli”), alţii mai atenţi la nuanţe („Limes”).

Harta de mai jos, realizată de Laura Canali, prezintă situaţia raporturilor mai mult sau mai puţin tradiţionale dintre statele europene pe de o parte şi cameleonica Rusie – când europeană, când euro-asiatică – pe de altă parte. (În unele cazuri mai corect ar fi să se vorbească despre societăţi, nu despre state, afluenţa de capital rusesc modelând de multe ori discursul politic statal.)

(Originalul în limba italiană poate fi văzut pe saitul revistei Limes.)

Lăsând la o parte „griul” geopolitic (în care stăruim şi noi, moldovenii), harta grupează statele atente la relaţia bilaterală crescândă germano-rusă în două categorii: „inamici” şi „parteneri” ai „Gerusiei”. (Nu „amici”, ci doar „parteneri”!)

În primul grup, o „contribuţie” mai importantă are Rusia, cu „bagajul” său istoriceşte duşmănos faţă de vecinii imediaţi: Estonia, Letonia, Lituania, partea vestică a Ucrainei, România.

Alţi doi „inamici” – Suedia şi Polonia – sunt în egală măsură rezultatul „tradiţiilor” expansioniste similare ale Germaniei şi Rusiei.

Marea Britanie, în spiritul propriei „neimplicări” în viaţa continentului, rămâne un „adversar” atât al puternicei, economic, Germanii, dar şi al puternicilor, financiar, ruşi.

De cealaltă parte doar Finlanda este o „achiziţie” mai mult rusească, în mare parte datorită şansei acesteia de a rămâne neocupată de URSS şi necunoscând în consecinţă „devierea” comunistă.

Finlanda în acest sens este un argument al „superiorităţii” sistemului democratic, cu toate neajunsurile sale „capitaliste”, faţă de utopia marxist-leninistă. Or Finlanda, fiind o victimă a agresiunii sovietice în anii celui de-al doilea război mondial, dar şi „organic” legată de Suedia anti-rusă, a reuşit, nu doar la nivel statal, prin crearea unui mediu social prielnic individului şi comunităţii, să minimizeze antipatiile ruseşti, existente sau eventuale, din cadrul propriei societăţi. („Democraţia este un sistem politic prost, însă e cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum.”)

În privinţa celorlalţi „parteneri principali”, aceştia sunt cu toţii determinaţi de factorul „german”, nici chiar „abaterile” ideologice de extremă stângă din Franţa şi Italia nefiind capabile să trezească sentimente profunde pro-ruseşti printre cetăţenii europeni.

Lucrul cel mai interesant în acestă delimitare după gradul de „amiciţie” faţă de Germania sau Rusia, e că state precum Estonia, Letonia, Lituania şi România, deşi anti-ruse la nivelul mentalului colectiv, dar şi al celui individual, nu sunt deloc potrivnice germanilor, dimpotivă chiar, manifestă masiv atitudini pro-nemţeşti.

Însă, aşa cum sunt corect reprezentate „taberele” europene ale prezentului geopolitic, chiar şi opţiunile sincere şi deschise ale unor ţări „secundare” pentru o direcţie sau alta, sunt neesenţiale atunci când vine vorba de interesele statelor mai „importante”.

Cu ce ajută această „analiză” Republica Moldova?!

Republica Moldova, în încercarea ei semi-sinceră de a se rupe din prinsoarea Rusiei (chiar dacă un „cârlig” rusesc nu ţine Moldova pe harta de mai sus), caută sprijin (un alt „cârlig”) dincolo de orizontul său socio-cultural, în Germania. Numai că Germania este parte a „Gerusiei”!

Sunt naivi cei care cred că nemţii vor pune interesele (semi-sincere) ale Republicii Moldova mai presus de interesele proprii.

Germania nu va renunţa la Rusia. Cum nici Rusia nu va renunţa la Germania. Cel puţin, nu în viitorul apropiat.

Singurul lucru „îmbucurător” pentru Republica Moldova în „problematica” azi, alternativă est-vest (Rusia-Germania/UE) este că oricât de pro-ruşi (în consecinţă pro-germani) ar fi nemţii, oricât de dedicată interesului naţional german (azi şi pro-rusesc) ar fi cancelarul Angela Merkel, ceva rămâne totuşi neschimbat: calitatea de „nemţi” a nemţilor!

„Federalizeze” cât or vrea „vocile” Rusiei Republica Moldova, sperând la un refren în aceeaşi notă din partea strategicului partener german! Un atare deznodământ al „nodului” transnistrean (general moldovenesc) nu va fi obţinut.

Nici azi, nici atât timp cât cele două componente ale „Gerusiei” se vor drăgosti având fiecare nu doar scopuri, ci şi fundamente diferite.

Germania – dornică de „gaze”, Rusia – de renaştere „imperială”.

Germania – propulsată de grija faţă de viitor a nemţilor de rând, Rusia – menţinută de ambiţiile autoritare ale urmaşilor nomenclaturiştilor sovietici.

Încrederea copilărească, pe de altă parte, în sprijinul deplin al Germaniei pentru strădaniile „integraţioniste” vestice ale clasei (pre-şcolare) politice moldoveneşti, trebuie nu doar potolită, dar şi reconsiderată.

O reconsiderare se impune întregii abordări a proiectului de apropiere (până la aderare mai e tare mult) de spaţiul comunitar european. Începând cu restrângerea geografică a identificării de susţinători şi mentori, cu revizuirea noţiunii de sinceritate în ce ţine de parcurs şi nu numai, şi până la conştientizarea la toate nivelurile de stat a sărăciei în care se zbate Moldova (şi comportarea în consecinţă).

Altă Uniune?!

Nuuu.

Parafrazând spusa de mai sus a lui Churchill: o avea Uniunea Europeană defectele ei, unele grave de tot, însă ea, Uniunea Europeană, este cea mai bună opţiune pentru Republica Moldova.

Iar în privinţa atitudinii „constrânse” de „circumstanţe” a Germaniei faţă de statul Moldova: nimic nu ne constrânge pe noi, moldovenii, să avem, la rândul nostru, o atitudine binevoitoare, pozitivă şi neconstrânsă de nimeni faţă de statul german!

„Germoldova”? Nu.

Moldova şi Germania (UE)? Doar via România, Ucraina, Polonia, Lituania, Georgia, Italia… Şi voinţa proprie!

Max Ciudin, 22 august 2012, natiadinurma.wordpress.com

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

Texte recente

Introdu adresa ta de e-mail pentru a urmări acest blog şi a primi notificări de articole noi prin e-mail.

Alătură-te altor 152 de urmăritori

August 2012
L M M M V S D
« Iul   Sep »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

  • 103,051 vizualizări
%d blogeri au apreciat asta: