Limba ce-o vorbim, politicianism, Societate

Disperatul, neinspiratul Dodon

Despre ţopăiala „politică” a fostului pupil al ex-ului Voronin am mai scris.

Personajul cu pricina merită observat, dar nu pentru că ar fi înzestrat cu vreo calitate superioară în raport cu alţi „politicieni”, ci pentru exemplificarea pe viu a expresiei „Aşa, nu!”.

Azi, 19 iulie 2012, se pare că mai mult din cauza concediului (neavând ce face) decât „în pofida” acestuia, Igor Dodon şi subalternii lui au ieşit (la propriu, după cum a afirmat personal – în lume, din sediul partidului) cu nişte declaraţii.

După bla-bla-bla-ul de umplutură (caracteristic nu doar lui), la sfârşitul conferinţei de presă Dodon a prezentat o nouă „soluţie” – un placat.

(sursa: privesc.eu)

Trec cu vederea incapacitatea roz-roşului comunist-socialist de a-şi învăţa pe de rost propriile creaţii-sloganuri.

Ceea ce m-a intrigat a fost simbolul grafic folosit de Dodon şi echipa, sau de echipa lui Dodon, sau de Dodon singur, sau de altcineva, lângă coşul cu legume.

Simbolul de stat al calităţii şi conformităţii în defuncta URSS.

Că e scris „fabricat in Moldova” în loc de „СССР” nu „moldovenizează” cu nimic acest însemn, or anume „produsele moldoveneşti” şi „producătorii moldoveneşti” (!) par să-l preocupe pe rozoviorul de mai ieri Dodon.

Şi chiar de-o fi conceput această ieşire „politică sau de propagandă” pentru a sfida recent adoptata lege de condamnare a trecutului sovietic, oricum a gafat, în stilu-i caracteristic, prostesc.

Republica Moldova, pe care susţinea anterior că o iubeşte, are un simbol al ei pentru indicarea conformităţii cu standardele locale pe mărfurile comercializate.

Chiar dacă unele standarde sovietice mai sunt în vigoare şi azi pe teritoriul Moldovei, e cel puţin batjocoritor să utilizezi un însemn străin, depăşit, când există unul naţional şi valabil.

Conform saitului partidului, mii de astfel de placate vor fi afişate în toată ţara. Tipărirea acestora cu siguranţă l-a costat ceva pe Dodon sau pe sponsor, însă imaginea cu legume mă îndoiesc s-o fi cumpărat (a se citi „procurat”) .

Înclin să cred că a fost luată gratis de aici, deşi poate a fost cumpărată (de aici).

(foto: chivriga.comdreamstime.com)

Imaginea respectivă, sau mai bine zis utilizarea acesteia denotă toată ipocrizia, dar şi obrăznicia de care e doldora Dodon.

Întâi că se apucă să promoveze produse moldoveneşti, folosindu-se de o fotografie cu produse (legume) ucrainene, apoi că-şi declară sprijinul pentru producătorii moldoveni (nu „moldoveneşti” cum zice), dar cumpără, sau poate că nu, un produs (fotografia) de la un producător (fotograf) străin!

Cum am zis la început: Aşa nu!!!

Dodon e disperat!

Înţelegând că nu are şanse să atragă un electorat educat, tânăr şi vorbitor de limbă fie ea şi „moldovenească”, Igor Dodon îşi îndreaptă furibund toate resursele spre ademenirea electoratului rusofon, nostalgic şi de vârsta a treia.

Însă electoratul dat va rămâne încă mult timp al lui Voronin şi al comuniştilor săi, şi chiar de va opta vreodată pentru altă forţă politică, aceasta cu siguranţă nu va partidul socialiştilor, Dodon nefiind în viziunea lor nimic altceva decât un trădător.

Dodon e neinspirat!

Încercând să uzeze de „ideea moldovenească” încă de la desprinderea din banda miliţianului-brutar, Dodon gafează neîncetat cu intercalarea valorilor şi simbolurilor ruseşti, obligatoriu anti-moldoveneşti/anti-româneşti, în discursul său, declarat „moldovenesc”.

Această „combinare” păguboasă (că e absurdă nici nu mai zic), pe lângă faptul că nu-i va aduce niciun simpatizant „moldovean”, îl va îndepărta şi de puţinii susţinători care i-au mai rămas din masa chişinăuiană rusească ce l-a votat masiv la ultimele alegeri pentru primăria capitalei.

„Ruşi” care să nu uităm, l-au votat nu pe Dodon ca persoană, ci pe candidatul comuniştilor, oricât de mult şi-ar insufla contrariul acest producător moldovean de inepţii „politice” şi „apolitice”.

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

Texte recente

Introdu adresa ta de e-mail pentru a urmări acest blog şi a primi notificări de articole noi prin e-mail.

Alătură-te altor 152 de urmăritori

Iulie 2012
L M M M V S D
« Iun   Aug »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

  • 104,174 vizualizări
%d blogeri au apreciat asta: