Istorie, politicianism, Societate

9 mai – istoria impusă de ruşi

Ce e războiul?

Războiul e suferinţă.

Sfârşitul războiului nu înseamnă şi sfârşitul suferinţei.

„Victoria” şi-o pot aroga doar statele, construcţii „metafizice” aflate deasupra individului.

Pentru oamenii reali, de pe ambele părţi ale baricadelor, războiul e înfrângere. Înfrângere a vieţii, înfrângere a familiei, înfrângere a viitorului.

Statul e abstract. Statul n-are suflet. Nici familie. Nici viaţă. Statul poate învinge. În război.

Însă oamenii pierd. Toţi.

Sacrilegiul pe care îl fac azi unii indivizi sărbătorind aşa-zisa „zi a victoriei”, este cu atât mai trist cu cât statul (URSS) care impunea cetăţenilor săi sărbători anti-umane nu mai există de 20 de ani. Există în schimb alt stat (Moldova), în care existăm crezându-l al nostru.

Este anti-uman (şi anti-creştin în particular) să tratezi amintirea unui război, care prin definiţie este o tragedie, cu impulsuri de bucurie şi sărbători.

Sărbătorirea a ce?

Sfârşitul unui război este doar o noţiune istorică.

Sfârşitul celui de-al doilea război mondial, pentru oamenii care i-au supravieţuit, nu a fost nici la 9 mai, nici la 8 mai, nic la 2 septembrie.

Pentru oamenii care au suferit, sfârşitul acelui dezastru absolut a venit, în cel mai bun caz, după ani. Ani în care cu siguranţă au încercat să uite ororile războiului.

Uitarea e cea care le-a dat puteri oamenilor să o ia de la capăt. Uitarea durerii, uitarea morţii. Şi speranţa în refacerea vieţii, a vieţii aşa cum a fost ea până la război.

Este elocvent în acest sens sărbătorirea în URSS a zilei de 9 mai aşa cum o sărbătoresc ruşii azi, abia începând cu 1965. După douăzeci de ani de la război!

Din 1948 până în 1965 „9 mai” în URSS nu era nici măcar zi liberă!

Combatanţii erau desigur onoraţi, dar manifestări cum au început să fie făcute spre sfârşitul Uniunii Sovietice, dar mai ales în Rusia post-sovietică, nu organiza nimeni.

Oare nu erau mai îndreptăţiţi să sărbătorească cei care au avut de suferit nemijlocit în acel măcel mondial decât cei care azi glorifică, prin aşa-numita „victorie în război”, însuşi războiul?!

Aveau dreptul s-o facă, dar n-au făcut-o. Au preferat să uite suferinţele prin care au trecut, au preferat să-şi ia viaţa de la capăt.

Toţi cei care azi trâmbiţează despre faptele eroice ale soldaţilor unei armate împotriva altora din alte armate, n-au absolut nici un drept să vorbească despre lucruri de care habar n-au, lucruri pe care aceiaşi soldaţi au încercat să le uite.

Astăzi mai sunt foarte puţini, din păcate, participanţi în acel război, pe care maşinăria propagandistică a celor fără memorie istorică şi fără inimă îi scoate în faţă, insistând că aceştia sunt adevăraţii exponenţi ai generaţiei care a luptat atunci.

Dar ei sunt doar o mică parte a generaţiei respective. Toţi veteranii în viaţă ai celui de-al doilea război mondial au astăzi peste 80 de ani, în timpul războiului având mai puţin de 15 ani.

Or, percepţia despre viaţă a unui adolescent, chiar trecut prin grozăviile războiului, nu se poate compara cu percepţia despre viaţă a tatălui sau a bunelului său. Doar părinţii şi buneii sunt cei care au ştiut ce-a fost înainte de război, în timpul războiului şi ce-a urmat după. Anume părinţii şi buneii sunt cei care luptă, indiferent de război, în primul rând pentru familie şi copii.

Iar lipsa defilărilor triumfaliste în vremea generaţiei războiului este grăitoare!

Atunci de ce epigoni caraghioşi îşi arogă azi dreptul de a mărşălui milităreşte în numele înaintaşilor care ar fi dat orice dar să nu-şi mai amintească de război?!

Sărbătoarea pe care o vor ruşii „a victoriei” în fiece an pe 9 mai este o batjocură în adresa milioanelor de oameni care au murit şi a milioanelor de oameni care au rămas schilodiţi fizic şi sufleteşte în urma celui de-al doilea război mondial.

De rând cu definirea învingătorilor (ruşii, sovieticii), sunt identificaţi automat şi învinşii. Căci orice victorie are nevoie de învinşi. Iar pentru ruşi aceştia sunt germanii, italienii, românii, finlandezii, polonezii, ungurii, slovacii, estonienii, letonii, lituanienii, parţial ucrainenii, croaţii etc. Fasciştii – pe înţelesul rusului de rând.

Dacă statele europene beligerante în acel război au renunţat să utilizeze noţiuni ca „învingători” şi „învinşi”, preferând să-şi comemoreze victimele indiferent de care parte au luptat, Rusia se încăpăţânează să se izoleze, să se închidă în carapacea ei oriental-autoritară şi belicoasă.

E alegerea ei.

Dar care e alegerea noastră?

Al doilea război mondial, ca orice război în general, trebuie comemorat.

Creştineşte trebuie aprinse lumânări. Omeneşte – măcar o clipă de reculegere. Dar nu sărbători!

Comemorarea dezastrelor umane se face de regulă la data începerii acestora. Atunci este mai vizibilă diferenţa care cuprinde realitatea. Sfârşitul nu este niciodată clar definit şi nici nu are cum să fie.

Pe lângă „9 mai” sărbătorit cu fast de cetăţenii moldoveni rusofoni, şi oficios de capii mancurţi ai ţării, alte 2 date oficializate au legătură cu războiul: 15 februarie – ziua comemorării celor căzuţi în războiul sovieto-afgan (1979-1989) şi 2 martie – ziua comemorării celor căzuţi în războiul din 1992.

Dacă în cazul zilei de 15 februarie este păstrată tradiţia ruso-sovietică, 15 februarie 1989 fiind ziua retragerii trupelor sovietice de intervenţie din Afganistan, aşadar la fel un sfârşit de război, 2 martie este începutul conflictului care a contrapus forţele noului stat independent Moldova forţelor intervenţioniste ruseşti.

De ce statul Moldova a ales să declare zile comemorative sfârşitul unui război şi respectiv începutul altui război?

Să fie cauza unei asemenea abordări diferite faptul neîncheierii conflictului nistrean cu o „victorie”?!

Dar nici războiul sovieto-afgan nu s-a încheiat „victorios” pentru sovietici! Din contra chiar, a fost recunoscut ca un dezastru.

Este mai degrabă inerţia care ne caracterizează: orbităm în jurul Rusiei.

Orbităm în jurul istoriei Rusiei.

„9 mai” nu este al nostru. Şi nu fiindcă sfârşitul războiului a însemnat pentru părinţii şi buneii noştri continuarea de fapt a războiului. Nu fiindcă odată cu victoria URSS nu se mai putea reveni la firescul de dinainte de 1940.

„9 mai” nu este al nostru fiindcă noi avem altă dată care trebuie declarată zi a comemorării victimelor celui de-al doilea război mondial – 28 iunie.

Pe 28 iunie 1940 războiul începe pentru moldoveni (în sensul în care există astăzi), pentru români (în sensul în care exista şi atunci).

Chiar dacă ruşii ocupă estul României, teritoriul parţial al Republicii Moldova de azi, fără luptă, administraţia statului român retrăgându-se în urma ultimatumului sovietic, pentru populaţia rămasă începe un adevărat calvar. Deportări, execuţii…

Data de 28 iunie nu trebuie privită ca îndreptată împotriva cuiva (a ruşilor). Este istorie.

28 iunie este data când începe războiul pentru părinţii şi buneii noştri, este data când începe războiul al doilea mondial pe teritoriul Republicii Moldova de azi.

Este semnificativ faptul că printre republicile „surori” din cadrul URSS, care au decretat 9 mai zi de sărbătoare începând cu 1946, în RSSM acest lucru s-a făcut abia în 1951!

Să fi fost conducătorii sovietici precauţi în privinţa moldovenilor rupţi de ceilalţi români?

Dacă privim confruntările în care au participat băştinaşii din teritoriul luat de sovietici de la România, vom avea următoarele cifre:

  • 12 luni, din 1940 până în 1941, moldovenii acelor timpuri au supravieţuit crimelor şi fărădelegilor ocupanţilor sovietici;
  • 38 de luni, din 1941 până în 1944, au luptat contra sovieticilor;
  • 9 luni, din 1944 până în 1945 – de partea sovieticilor.

Statele cu ideologiile lor sunt noţiuni impersonale. Oamenii au fost cei care au luptat, au suferit, au murit.

Şi este imposibil, nu dificil, să compari luptele purtate de moldoveni alături de conaţionalii lor contra contropitorilor ruşi cu luptele purtate alături de aceiaşi cotropitori, dar împotriva duşmanilor acestora (germanii).

Mai ales că moldovenii, proaspeţi „supuşi” sovietici, au fost folosiţi mai mult pe post de carne de tun de către ruşii mai întâi duşmani, apoi „aliaţi/eliberatori”.

Nici ca zi de sfârşit al războiului, nu neapărat ca victorie a ruşilor, „9 mai” nu poate fi impus moldovenilor. Măcar pentru faptul că oficial al doilea război mondial se încheie la 2 septembrie 1945. Or, dacă vorbim de victoria omenirii întregi de ce să ne limităm doar la Europa?

Sau aplicând logica rusească, sfârşitul războiului („victoria”) pe pământul nostru a venit în august 1944, când sovieticii ocupă iar (a câta oară) teritoriul actualei Republici Moldova.

De ce să nu marcăm atunci „ziua victoriei” pe 22 august?

Motivul e acelaşi: şi în august 1944 şi în mai 1945 a învins statul ruso-sovietic. Nici măcar ostaşii săi. Cu atât mai mult ostaşii altora.

Ar mai fi şi dihotomia 8/9 mai întreţinută artificial de ruşi. Ţările baltice, cândva „surori” cu Moldova, comemorează victimele din al doilea război mondial pe 8 mai, eliminând tradiţia sovietică de „9 mai”.

Iar moldovenii?

Moldovenii deşi se cred cei mai deştepţi sunt de fapt cei mai proşti.

De ruşi nu vorbesc. E treaba lor cum îşi schilodesc istoria.

Dar de ce ne-o impun nouă?! De ce acceptă Moldova istoria altora?!

Republica Moldova nu are o lege privind sărbătorile. Există doar o hotărâre a Parlamentului din 1990, completată an de an.

În acestă hotărâre (nr. 433 din 26.12.1990) e menţionată printre altele şi „Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei (9 mai)”, definită ca sărbătoare tradiţională.

S-au amestecat astfel ziua sovietică a victoriei asupra nemţilor cu comemorarea eroilor căzuţi la Nistru în 1992. Dar oricum nuanţele s-au păstrat: o victorie şi o comemorare. Altfel spus sărbătoarea tradiţională ce ţine de al doilea război mondial nu este considerată de statul Moldova comemorare.

Inepţia de care dă dovadă acest stat nu se termină aici.

În aceeaşi hotărâre a Parlamentului se menţionează şi o altă sărbătoare, trecută la capitolul sărbători naţionale şi zile comemorative: „Ziua Memoriei (2 martie) (ziua de comemorare a celor căzuţi în conflictul armat din anul 1992 pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova şi a victimelor acestui conflict)”!

Se pare că haosul în care se zbate Moldova nu a ocolit nici simpla hotărâre a Parlamentului privind sărbătorile!

Or, judecând după cele scrise, cei căzuţi în războiul ruso-moldovenesc din 1992 sunt comemoraţi de 2 ori: pe 2 martie – ca sărbătoare naţională şi zi comemorativă, şi pe 9 mai – ca sărbătoare tradiţională!

Sau să fi avut în vedere independenţa altei patrii cei care au improvizat acest act de stat (pe loc)?

Debandada din capul conducerii moldovene nu se sfârşeşte însă aici. Ministerul Justiţiei formulează următorul proiect de lege privind sărbătorile.

Proiectul respectiv scoate „9 mai” rusesc din sărbătorile tradiţionale mutându-l în zilele comemorative. Dar în timp ce toate celelalte zile comemorative sunt denumite expres „comemorative”, „9 mai” rusesc rămâne „Ziua Victoriei asupra fascismului”.

Cum rămâne cu moldovenii căzuţi în lupta contra ocupantului sovietic?! Nicicum…

Proiectul de lege respectiv merge şi mai departe. Mărşăluieşte mai bine zis, în stil rusesc. Printre cele zece sărbători nelucrătoare este propus şi „9 mai” rusesc. Nu 2 martie, nu 6 iulie (propus ca „zi a victimelor represiunilor”, în hotărârea în vigoare azi – „ziua comemorării victimelor stalinismului”).

Şi, insistând în prostia lor, propun „Ziua Europei (15 mai)” ca sărbătoare internaţională! Când toată Europa internaţională sărbătoreşte această zi pe 9 mai! Dar la noi 9 mai e ocupat! Iar noi nu avem demnitate…

Oameni fără istorie! Mai bine anulaţi toate sărbătorile dacă nu aveţi curajul şi demnitatea să instituiţi sărbători ale moldovenilor!

(Cum s-a vehiculat nu demult în privinţa articolului 13 din Constituţie: decât să scrie limba română unii preferă să nu scrie mai bine nimic! Idioţi.)

Într-un capăt al bulevardului Ştefan cel Mare din Chişinău, în faţa Academiei se află un monument sovietic, având iscripţionate 3 neadevăruri.

Ocupaţie?! În mintea ruşilor doar! Oare moldovenii care s-au născut şi au trăit în România până în 1940 au perceput ca eliberare venirea hoardelor roşii ruseşti?! Oare în 1941 când au avut şansa să revină în cadrul statului în care s-au născut şi au trăit în pace din 1918, au înţeles că au fost de fapt ocupaţi?! Istorie rusească!

Ocupaţie germană?! Pe tot parcursul războiului România (şi estul ei, Moldova de azi) n-a fost niciodată ocupată de nemţi! În schimb de URSS a fost ocupată.

Fascistă?! Abordare specific rusească: nu contează că nemţii n-au fost fascişti (italienii au fost), principalul e să nu fie pomenit socialismul lor (naţional-socialişti, nazişti).

Moldova are astăzi relaţii bilaterale cu Germania. Există ambasadă germană în Chişinău. Moldova vrea în Uniunea Europeană. Germania este motorul Uniunii Europene. Poate fi oare luată în serios Moldova cu astfel de monumente mincinoase?!

Monumentul sovietic respectiv este unul rusesc. Este edificat din perspectivă rusească şi n-are absolut nimic cu istoria Moldovei.

Recentele ieşiri ale unor anti-moldoveni privind istoria care trebuie predată moldovenilor, au ca argument principal faptul că Moldova şi moldovenii ei au o istorie proprie.

Dar respectivii anti-moldoveni în frunte cu boşorogul ruso-moldovean cu grade, cu infatuatul cu soluţii roze, cu patrioţii, care fără patrie, care cu „Patrie”, dar şi îngânaţi de tot soiul de centro-pragmatici politici uită cu nesimţire de istoria proprie pe care o au moldovenii atunci când vine vorba de istoria ruşilor.

Lingând mâna muscălească care le întreţine existenţa, aceşti indivizi scuipă în memoria moldovenilor care au fost striviţi de războiul unor străini, de istoria unor străini.

Războiul este suferinţă.

Suferinţa cauzată de al doilea război mondial este resimţită şi azi.

Se resimte în reacţia faţă de impunerea versiunii ruseşti.

Dacă în statele europene s-a ajuns la un consens în privinţa abordărilor conflictului care a distrus Europa, dacă Organizaţia Naţiunilor Unite recomandă membrilor săi să cinstească memoria tuturor victimelor din acea conflagraţie, Rusia dezgroapă securea războiului ori de câte ori cineva încearcă o abordare a acelor evenimente distinctă de a lor.

Aşa procedează faţă de toţi vecinii ei europeni, faţă de Finlanda, de Estonia, de Letonia, de Lituania, de Polonia, de România, de Ucraina, de Moldova.

Până când?

Moldovenii au o vorbă: „hoţul strigă: hoţul!”. „Ocupantul strigă: ocupantul!”

Dar şi „nu mor caii când vor câinii!”. Câinii abia aşteaptă să hămăie, „9 mai” al lor se apropie.

Să-i lăsăm să-şi justifice banii.

Noi – să-i pomenim omeneşte pe toţi cei căzuţi în războiul de atunci.

Să le fie ţărâna uşoară…

Dumnezeu să-i odihnească în pace…

Anunțuri

Discuție

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. Pingback: 9 mai – istoria impusă de ruşi « JurisCult - 10 Mai 2012

  2. Pingback: Când a început pentru România al doilea război mondial ? « CER SI PAMANT ROMANESC - 22 Octombrie 2015

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

Texte recente

Introdu adresa ta de e-mail pentru a urmări acest blog şi a primi notificări de articole noi prin e-mail.

Alătură-te altor 152 de urmăritori

Mai 2012
L M M M V S D
« Apr   Iun »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

  • 104,174 vizualizări
%d blogeri au apreciat asta: