politicianism, Societate

Toate sondajele mint

„Câţi deputaţi va avea Voronin” şi „câtă putere are Filat” sunt probleme care nu-i lasă pe moldoveni să doarmă liniştiţi!

Aşa ni se spune.

Şi ni se răspunde: Voronin va avea cu n deputaţi trădători mai puţini, Filat nu vrea să „slăbească” (hăţurile) etc. etc.

Şi cum sondajele sunt prezentate ca fiind vocea indubitabilă a boborului jinduitor să-şi facă cunoscută părerea, doar un sondaj ar putea să pună la îndoială rezultatele altui sondaj, nu?!

Aşadar, apelând (aleatoriu desigur) la vocea poporului cunoscut mie, am adresat următoarele întrebări:

Aţi fost vreodată chestionat în cadrul vreunui sondaj? Cunoaşteţi pe cineva care să fi fost chestionat?

Răspunsul a fost următorul:

  • 100% au răspuns că nu au fost chestionaţi niciodată în vreun sondaj şi nici nu ştiu pe nimeni care să fi fost.

În ce măsură credeţi în sondajele moldoveneşti?

Răspunsurile au fost următoarele:

  • 95 % au răspuns că sondajele moldoveneşti mint cu neruşinare.
  • 5% au răspuns că sondajele moldoveneşti mint de îngheaţă apele.
  • „Nu ştiu/nu răspund” n-a răspuns nimeni.

Sondajul a fost realizat în perioada anterioară publicării rezultatelor pe un eşantion de 20 de persoane, cu vârste, sexuri şi altele diferite, având marja de eroare standard.

Joaca de copii care par a fi aceste sondaje periodice şi inepuizabile, nu se poate compara cu joaca matură din 2004, numită recensământ.

Întrebare:

Aţi fost sau cunoaşteţi pe cineva care să fi fost chestionat în cadrul recensământului din 2004?

  • 75% au răspuns că nu au fost chestionaţi şi nu cunosc pe cineva care să fi fost.
  • 15% au răspuns că au fost chestionaţi, dar au răspuns şi pentru vecini şi pentru cumetri.
  • 10% au răspuns că ştiu pe cineva care a auzit de la altcineva că cineva a fost chestionat.

Eşantionul, perioada şi marja – aceleaşi.

Exerciţiul sociologic poate fi extins şi asupra altor zone de interes.

Recent a fost publicat un raport privind audienţa mass-mediei moldoveneşti. Pervâi canal rusesc tronează în continuare.

O fi el transmis/re-transmis/prea-transmis prin eterul satelor netehnologizate cu cablu şi sateliţi, dar cât e de credibilă dominaţia acestui post în oraşe?!

Întrebare:

Priveşti Pervâi canal rusesc întrerupt uneori de emisiuni cu Dan Negru?

  • 100% au răspuns nu! (60% nu sunt orăşeni)

Întrebarea (nu pentru sondaj) care rămâne permanentă: ce se urmăreşte cu sondările respective?, îşi are răspunsul în realitatea în care continuăm să ne complacem: să nu se schimbe nimic!

Explicaţie valabilă şi pentru „eşecul” post-7 aprilie.

Sau pe o notă mai pozitivă: atunci când nu au ce face moldovenii fac un sondaj! Moldovenii „savanţi britanici”.

Post-scriptum:

Dacă toate sondajele mint, rezultatele prezentate mai sus spun adevărul?!

Răspunsul îl găsiţi în titlu.

Anunțuri

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

Texte recente

Introdu adresa ta de e-mail pentru a urmări acest blog şi a primi notificări de articole noi prin e-mail.

Alătură-te altor 152 de urmăritori

Aprilie 2012
L M M M V S D
« Mar   Mai »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

  • 103,051 vizualizări
%d blogeri au apreciat asta: