Hărţi Moldova, Istorie, Limba ce-o vorbim, politicianism

Noul Şeih(vciuk), vechea Rusie şi veşnic smiorcăiţii moldoveni

Motto: Moldova nu s-a chinuit când i s-a luat, cum se chinuie acum cu ce i s-a dat.

1. Să evităm denumirea „Transnistria”

Stânga Nistrului, estul Moldovei, zona separatistă, zona ocupată sunt definiţiile pe care statul Moldova trebuie să le utilizeze dacă insistă în afirmarea unităţii sale teritoriale. Dacă…

Numele defineşte ceva. Ceva-ul numit „Transnistria” devine, deja prin folosirea acestei denumiri, un ceva distinct de Moldova (republica), un ceva aparte, un ceva altceva.

(La fel cum 200 de ani în urmă Rusia a creat un ceva nou numit „Basarabia”.)

Deşi denumirea „Transnistria” este, istoric vorbind, legată de Transnistria românească (1941-1944), noţiunea de azi este o adaptare a rusescului „Pridnestrovie”.

Geografic pare corect: „Transnistria” e „peste Nistru”, raportat la centrul politic Chişinău, „Pridnestrovie” – „până la Nistru” pentru centrul politic Moscova (estic).

Însă dacă „pridnestrovţî” mai găseşti printre locuitorii din regiune, „transnistrenii” există doar în mintea celor din dreapta Nistrului. Oarecum similar cu „şanti”-smul.

Diferenţa e vizibilă şi în autodenumirile date de ilegalii din Tiraspol: Pridnestrovscaia Moldavscaia Respublica, Pridnistrovsca Moldavsca Respublica, dar Republica Moldovenească Nistreană. E oleacă de desciminare! „Political correctness-ul” occidental i-ar îndemna pe slavofoni să se refere şi la respublica lor doar ca dnestrovscaia.

Dar, cum Rusia va trata mereu acest teritoriu ca o anexă a sa, dându-i o denumire proprie, respectiv o identitate separată faţă de Moldova, nouă nu ne rămâne decât să ne zbatem în contextul impus de Moscova – eternul ocupant al Moldovei.

Aşadar: raioanele de est, stânga Nistrului, separatiştii ruşi etc.

Mai ales că nu există nicio diferenţă, nici etnică, nici culturală, nici religioasă între cele două maluri. Republica separatistă e artificială.

2. Cum de şi-a pierdut Smirnov funcţia

Cum a putut individul respectiv, cu controlul absolut pe care-l are asupra a tot ce mişcă în regiunea secesionistă să piardă „alegerile prezidenţiale”, să-şi piardă funcţia de „preşedinte”?!

Răspunsul e cât se poate de clar: Smirnov a pierdut doar funcţia!

Simulacrul de „alegeri democratice” din decembrie 2011 care ne-a fost servit ostentativ de Kremlinul sforar, a avut drept scop să inducă senzaţia de neintervenţie a Rusiei în viaţa separatiştilor nistreni, dar şi a caracterului democratic al regimului tiraspolean.

Lăsăm la o parte ipocrizia de care dă dovadă statul rus, prin inopinata realizare a caracterului mafiot al grupării conduse de Smirnov, după ani de zile de susţinere tacită a acestuia, suportul pe care l-a afişat Rusia pentru Kaminski denotă un calcul. Un calcul rece.

Rusiei nu-i convin tensiuni în interiorul regiunii, Rusiei îi convine să rămână totul aşa cum este.

Moscova a bătut furibund în ilegalul (economic) Smirnov, nu ca să-l susţină pe Kaminski, ci ca să câştige Şevciuk.

Or, dacă Rusia nu a urmărit acest scop, ci a mizat sincer pe Kaminski, atunci Rusia are o mare problemă: nu doar mare putere nu e, nu e nici măcar (putere) raţională.

Deşi dacă e să ne amintim de narâşkinismul rusesc din decembrie 2010 nu putem exclude nici o astfel de variantă.

(Oare la proştii din conducerea Rusiei se referă vorba rusească despre „drumuri şi proşti”?!)

De cealaltă parte, este naiv să credem că Smirnov cu toate resursele financiare şi administrative s-a dat într-adevăr într-o parte, ca junele Şevciuk să câştige „democratic”.

Smirnov s-a dat din faţa Moscovei. Pe care a iritat-o, pe care n-a mai mulţumit-o.

Moscova e într-adevăr ipocrită dacă, militând pentru schimbare în conducerea regiunii moldoveneşti pe care a ocupat-o, se opune schimbării în propria conducere – fostul şi viitorul, triplul preşedinte Putin.

Situaţia dată – şi Rusia şi Smirnov au mizat pe Şevciuk, luptând contra lui – poate părea incredibilă. Dar să nu uităm scopul urmărit de Kremlin şi de lacheii săi din Tiraspol: în pofida tuturor neînţelegerilor financiare, ei toţi nu vor readucerea regiunii sub controlul legitim al Chişinăului, nu vor să-şi slăbească controlul „imperial” în această zonă a Europei.

Liniştea mediatică care s-a lăsat după „alegerile” de dincolo de Nistru, în ce-l priveşte pe „deturnatorul de fonduri” Smirnov, este o dovadă în plus că înfrângerea ilegalului venetic s-a făcut doar de ochii lumii, a vest-europenilor. (Americanii, est-europenii şi mai ales ex-sovieticii ştiu ei ce ştiu.)

Smirnov a rămas în putere, dar şi la putere.

Recentele randevuuri ale primului-ministru moldovean cu proaspătul „prezident” nerecunoscut, privite din perspectiva redistribuirii resurselor din „teritoriul necontrolat”, apar ca o încercare de însuşire sau de participare la însuşirea activelor fostului „prezident”.

Iar dacă ne amintim de recent potolita „campanie contra păpuşarului”, ipoteza foloaselor pecuniare nu trebuie exclusă. Mai ales că nu se face public mai nimic din dialogul celor doi capi, Filat şi Şevciuk.

Aşteptăm desfăşurarea evenimentelor. Oare va ceda definitiv Smirnov?! Va ceda el oare „Transnistria”, care îi „hrăneşte” pe toţi: şi pe mafioţii ruşi şi pe cei ucraineni, şi pe europeni şi pe americani, dar şi pe moldoveni.

3. Rusia nu va renunţa niciodată la „Transnistria” Moldova

Rusia nu a renunţat niciodată la nimic.

N-a întors niciun teritoriu ocupat! (Cazurile Finlanda, Estonia, Germania, Georgia, Japonia dar şi – prin succesorii Ucraina şi Belarus – Polonia, România, Slovacia, Moldova. Cazul Crimeei ruso-ucrainene rămâne o excepţie parţială – a rămas în familie, ca şi Baikonurul ruso-kazah). Niciun bun însuşit abuziv! (Cazul Tezaurului României).

Rusiei îi convine instabilitatea (pe care ea însăşi o generează) în regiunea de est a Moldovei, în regiunea de est a Europei în ansamblu.

Analizat raţional „conflictul transnistrean” nu e nimic în comparaţie cu conflictele reale care mocnesc de decenii în teritoriile caucaziene ale Rusiei.

Rusia preferă mai degrabă să distragă atenţia lumii de la problemele grave care o macină din interior prin crearea de „probleme transnistrene”, decât să-şi rezolve omeneşte (!?) conflictele proprii care într-un final o vor doborî.

4. Să lăsăm smiorcăiala

Smiorcăiala continuă pe care-o auzim de douăzeci de ani de la încoronaţii noştri conducători este singura cale prin care aceştia pot mima, în faţa poporului, dorinţa (neputinţa) de a schimba ceva, dar şi, în faţa milioanelor pe care le fac prin gaura neagră numită RMN, refuzul categoric de a modifica în vreun fel situaţia.

Până la urmă rezolvarea separatismului rusesc tiraspolean poate fi făcută prin acelaşi mod ca rezolvarea haosului general, economic şi social, în care e menţinută Moldova – prin stârpirea mafiei. Nu decapitarea, ci anume stârpirea completă a mafiei.

Orice om întreg la minte înţelege că principalul factor care menţine regiunea necontrolată de Chişinău, este cel financiar. Milioane fac toţi. Absolut toţi. State, companii, indivizi. Toţi preferă o „zonă necontrolată” europeană uneia din junglele tropicale.

Iar dacă în privinţa străinilor care „fac afaceri” prin raioanele noastre de est, nu prea avem ce face, în ce-i priveşte pe „bravii” noştri preşedinţi, prim-miniştri, deputaţi, directori şi alţi şefi, puterea ne aparţine. Puţină cum e, dar ne aparţine.

Odată înlăturat aspectul mafiot care caracterizează relaţiile dintre cele două maluri, va rămâne doar aspectul rusesc.

Dacă mafia şi corupţia noastră pot fi foarte uşor lichidate, dorinţă să fie, recuperarea teritoriului nostru ocupat de ruşi este o chestiune de timp.

Japonezii şi azi, după mai mult de 60 de ani, speră să recupereze de la Rusia Kurilele de sud!

(O abordare „istorică” a „problemei transnistrene” trebuie menţionată cu orice ocazie: propunerea idioată făcută de Dumitru Braghiş pe 20 martie 2009 privind concesionarea teritoriului moldovenesc către Rusia! Şi acest individ ne-a fost prim-ministru!)

Întrebarea importantă în privinţa zonei separatiste este următoarea: ce dorim să recuperăm? Teritoriul? Populaţia?

Populaţia de acolo ne-a demonstrat nu o dată ce vor ei. Vor orice, dar nu în Moldova. Ce este extrem de grav e că asta o spune şi treimea de moldoveni de acolo. Chiar dacă „chirilici”, dar oricum moldoveni.

Rămâne teritoriul. Mercantil? Da.

Dar o atare atitudine trebuie să manifeste orice stat. Statul nu are inimă. Statul are cetăţeni. Cărora trebuie să le asigure bunăstarea. Iar stânga Nistrului este, economic, avantajoasă pentru Moldova.

Rusia procedează exact în acest spirit. Pe ea n-o afectează sentimentele moldovenilor. „Pridnestrovie” este un avantaj pentru ea. De ce moldovenii ar fi diferiţi?!

Palanca este în acest sens palma care va arde pe obrazul politicienilor (afaceriştilor) moldoveni încă mult timp.

Dacă nordul Moldovei, sud-estul Moldovei ne-au fost de-a dreptul furate, terenurile de lângă Palanca, dar şi a altor localităţi de la frontiera cu Ucraina,  le-am cedat singuri.

Orice argument de genul „shimbului de terenuri” (Giurgiuleşti sau Basarabeasca) sunt anti-naţionale! Dacă ucrainenii au capacitatea să renunţe la pământuri (care nici nu le-au aparţinut), noi de ce am face-o?!

Şi aşa suntem bătuţi de soartă… (soartă făcută de mâinile noastre…)

S-a propus acum mulţi ani instituirea unei graniţe economice, a unei blocade pe Nistru. Ideea a fost combătută aprig. De moldovenii cu interese economice!

Ideea este una utilă statului Moldova.

Controlul strict al circulaţiei mărfurilor dinspre şi spre malul drept va lăsa în lumină negativă doar Ucraina, ca singura cale de acces a contrabandei şi spălării de bani. Iar Ucraina nu va risca să fie catalogată ca susţinătoare a unui regim mafiot!

Cât despre populaţie, aceasta nu trebuie desconsiderată, dar nici nu trebuie văzută ca factor hotărâtor de revenire a zonei estice sub controlul autorităţilor moldoveneşti.

Deşi se vehiculează cu noţiuni ca „autodeterminare”, „referendumuri”, în practica europeană primează principiul indivizibilităţii statului.

Acest principiu trebuie să stea la baza oricărei strategii de reîntregire a ţării. Moldova este un stat unitar şi indivizibil!

Iar moldovenii „chirilici” trebuie salvaţi! În adevăratul sens al cuvântului!

Faptul că au ajuns ei să se considere cei mai moldoveni dintre moldoveni, este rezultatul politicii anti-moldoveneşti a autorităţilor ruseşti ţariste, sovietice şi putiniste.

Iar în ce-i priveşte pe slavofonii din regiune: temerile induse de propaganda nemiloasă a Kremlinului sunt absolut fanteziste. Chiar nu văd rusofonii separatişti situaţia (nu doar lingvistică) a rusofonilor de pe malul drept?!

Să vorbeşti despre pericolul românizării (căci ăsta e principalul motiv oficial al existenţei lor separatiste) într-o ţară dominată economic, mediatic, cultural de ruşi, este cel puţin ilar.

5. „Transnistria” nu e toată a ruşilor!

Localităţile Cocieri, Corjova, Coşniţa, Doroţcaia, Mahala, Molovata Nouă, Pârâta, Pohrebea, Roghi şi Vasilievca, deşi situate în stânga Nistrului au ales să rămână în cadrul Republicii Moldova.

O singură privire asupra hărţii teritoriului aflat de facto sub jurisdicţia Chişinăului relevă situaţia strategică favorabilă Moldovei în eventualitatea apariţiei dorinţei de rezolvare a „conflictului” respectiv.

Un control economic strict al regiunii separatiste, de-a lungul Nistrului, de rând cu „tăierea” legăturilor terestre între Camenca, Râbniţa, Dubăsari şi Grigoriopol, Slobozia, Tiraspol, Tighina, va avea drept consecinţă firească readucerea Tiraspolului la masa de negocieri.

Dar există pacificatorii ruşi!

Asta e menirea lor. Să combată din start orice intenţie a moldovenilor de recuperare a pământurilor moldoveneşti. Nu să apere depozitele cu armament ruginit (în documente)!

Poate au dreptate ruşii când afirmă că „Pridnestrovie” este pământ rusesc… (Deşi „rusesc” devine abia în 1792.)

Dar anume ruşii au botezat aceste pământuri „moldoveneşti”!

1924-1940 – RASS Moldovenească

1940-1991 – RSS Moldovenească

1990-prezent – R Moldovenească N

Şi anume ruşii au emis şi pedalează în continuare pe ideea că Republica Moldova este continuatoarea istoriei moldovenilor!…

De ce atunci moldovenii noştri continuă să fie atât de moldoveni?!

Cei de rând mai au scuza sărăciei cumplite, dar ce scuză au moldovenii parveniţi din fruntea statului?!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

Texte recente

Introdu adresa ta de e-mail pentru a urmări acest blog şi a primi notificări de articole noi prin e-mail.

Alătură-te altor 152 de urmăritori

Aprilie 2012
L M M M V S D
« Mar   Mai »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

  • 103,051 vizualizări
%d blogeri au apreciat asta: