Hărţi Moldova, politicianism, Societate

Moldova – stat mafiot

În ultimul număr al revistei italiene de geopolitică Limes este abordată tema democraţiei şi manifestările acesteia în lume.

Regimurile de guvernare ale statelor europene în viziunea publicaţiei sunt prezentate în următoarea hartă.

(harta cu textul original în italiană poate fi văzută pe saitul revistei Limes)

Deşi reputaţia Moldovei în lume, dar mai ales printre cetăţenii săi, este una care lasă mult de dorit, calificativul dat de italieni este cu atât mai demn de analizat, cu cât vine din partea unei naţiuni care a dat naştere acestui fenomen – mafia – fiind o lungă perioadă identificată cu aceasta.

Critici cu regimul de guvernare italian (de rând cu Grecia, Italia este condusă de tehnocraţi susţinuţi masiv de forţele de ordine), autorii articolului  redau pertinent starea de fapt a sistemelor politice europene.

Rusia este văzută ca un imperiu cu caracteristici pseudo-democratice;

Turcia – aproape democraţie, cu pretenţii de mare putere;

Ucraina – democraţie incipientă, instabilă şi cu aspecte autoritare;

România – democraţie incipientă cu specific mafiot;

Belarus – autocraţie (Lukaşenko).

De rând cu Moldova state mafiote sunt considerate şi proaspăt creatul Muntenegru, dar şi entitatea teritorială Kosovo.

Bosnia-Herţegovina e stat fantomă, conform revistei italiene. O consecinţă a dezbinării etnice şi religioase care a pus stăpânire pe această fostă republică iugoslavă.

Dacă Moldova e stat mafiot şi opt ani „naşul” a fost Voronin, cine a preluat acest titlu azi?!

Anunțuri

Discuție

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. Pingback: Românism | Blog | Lipsa demnităţii naţionale – trăsătura de bază a moldovenilor - 1 Mai 2012

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

Texte recente

Introdu adresa ta de e-mail pentru a urmări acest blog şi a primi notificări de articole noi prin e-mail.

Alătură-te altor 152 de urmăritori

Aprilie 2012
L M M M V S D
« Mar   Mai »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

  • 104,174 vizualizări
%d blogeri au apreciat asta: