Limba ce-o vorbim, Societate

Profitorii de proşti. Dicţionarul lui Stati

Proști nu sunt cei pe care-i considerăm ca atare, ci acei care le urmează prostia.

Avem în Moldova mulți terchea-berchea care sfidează orice argument rațional, orice bun-simț atunci când vine vorba despre ființa și limba noastră.

Unii mai sfioși își debordează fixațiile pe internet (k), fiind pohtiți pe la tv-uri (k) uneori.

Alții mai leorbăi se aruncă vitejește în vâltori politico-partinice. Plini de sine cum sunt, se văd capi! Se văd gâturi! Se văd mâini drepte! Fără a-și vedea însă vârful nasului.

Și se văd obligatoriu erecți, niște flești fiind. „Că prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul.”

Mai sunt și paiațele. Caraghioși, fără rușine, blehăind rareori, dar „ghini”.

Să fie inșii respectivi atât de stupizi pe cât par? Sau stupizi sunt cei care-i urmează adulator?!

Primii sunt campionii înjurăturilor primite, care tot comentarii se cheamă. Așa că sunt în top! Sunt solicitați! Sunt „experți”!

Următorii sunt fățarnicii ambalați colorat (de regulă roz!) care se trepidează haotic până sunt telecomandați de la masa patronilor să atace organizat atinși de turbăciune orice zvâcnire de anti-statalism.

Iar paiațele sunt paiațe.

Prost nu e nimeni dintre ei. Sunt toți profitori!

Unuia dă-i apariții la tv! Și finanțare!

Altuia – partid și-un taburet cât mai aproape de sfinți! Și finanțare!

Celui de-al treilea îi ajunge finanțarea. N-are ambâț omul.

De primul ți-e rușine.

De al doilea ți-e silă.

De al treilea ți-e jale.

Primii doi nu merită numiți. Pe asta mizează ei. Și o înjurătură le e mai convenabilă decât nimic. Ignorați – își vor schimba optica. De unde-o bate vântul mai prielnic.

Al treilea are spirit de întreprinzător!

După ce în 2003 a scos o cărțulie plină de regionalisme și arhaisme marcată savant „dicționar moldovenesc-român”, V. Stati recidivează în 2011 cu o nouă ediție.

O schiță de business-plan ar arăta așa:
Tiraj preconizat: 5000 exemplare
Cheltuieli de tipărire la tipografia Academiei de Științe a Moldovei: 80000 lei
Cheltuielile celelalte: o sumă oarecare, neînsemnată
Distribuția: 20-30%
Preț de vânzare: ~ 200 lei
Cumpărătorii vizați: 43% – oamenii serioși care se amuză pe seama prostiei, 24% – oamenii curioși, 17% – oamenii teribiliști, 9% – oamenii nonconformiști, 5% – oamenii proști și 2% – oamenii partidului.

Venit – 1 milion de lei!!!
Profit – 1 milion minus 80000 minus suma neînsemnată minus distribuția.

Se pare că profitul obținut în 2003 (cartea costa peste 100 de lei) i-a ajuns realizatorului tocmai 7 ani!

Așa că cei care n-au reușit să facă schimbul bani-prostie, au de așteptat. Următoarea ediție – 2018!

Cuvintele explicate de mai jos sunt luate din Dicționare de limbă română.

terchea-berchea – un om neserios, care nu e bun de nimic;
a pohti – a pofti, a invita;
leorbău – clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreț, locvace, logoreic, ploscar, ploscaș, taclagiu, farfara, gureș, toacă-gură, pălăvatic, pălăvrăgit, tololoi, vorbar, dârdală, lehău, stroncănitor, tândălit, trăncălău, limbareț, vorovaci, meliță (un cuvânt mai bun ca altul!);
fleașcă – materie moale și apoasă, fără consistență;
paiață – măscărici, saltimbanc, clovn, bufon;
a blehăi – a flecări, a trăncăni;
turbăciune – turbare;
ambâț – ambiție.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

Texte recente

Introdu adresa ta de e-mail pentru a urmări acest blog şi a primi notificări de articole noi prin e-mail.

Alătură-te altor 152 de urmăritori

Februarie 2012
L M M M V S D
« Ian   Mar »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829  

  • 103,051 vizualizări
%d blogeri au apreciat asta: