Hărţi Moldova, Istorie, Limba ce-o vorbim, Societate

Moldovenii nu sunt moldoveni

Motto: „A fi cineva” e diferit de „a veni de undeva” sau „a trăi undeva”.

Toate discuţiile despre persistenţa în timp a denumirii „moldoveni” sunt valabile până la un punct.

Acest punct este 1359, anul constituirii formaţiunii statale în zona râului Moldova.

Pornind de la originea străină locului a descălecătorilor maramureşeni apare întrebarea: cum îşi ziceau locuitorii acestor meleaguri înainte de a-şi zice moldoveni?

Specificul tuturor regiunilor locuite de români constă în auto-identificarea lor pornind de la criteriul geografic. Astfel moldoveni înseamnă din zona râului Moldova, munteni – din zona montană raportaţi la cei din câmpie, olteni – din zona râului Olt raportaţi la cei din zona râului Argeş (munteni), transilvăneni – din Transilvania, „de dincolo de păduri”, (ardeleni – din Ardeal, origine neclară, dar unanim considerată neavând vreun sens etnic), maramureşeni – din zona Maramureşului, cu o evidentă legătură cu denumirea râului Mureş, bănăţeni – din zona Banatului (singurul caz de origine mai mult politico-administrativă, de la „ban” – conducător al unui banat, dar geografic în consecinţă), dobrogeni – din Dobrogea. (Denumirile „bucovineni”, „basarabeni” şi într-o oarecare măsură şi „olteni” au apărut ca rezultat al ocupaţiilor străine ale regiunilor respective, fiind străine populaţiilor numite astfel.)

Niciuna din aceste auto-denumiri nu are conotaţii etnice şi nu explică originea purtătorilor.

Singurul aspect (rol?) evident al acestora a fost şi continuă să fie delimitarea spaţială a locuitorilor din arealul cuprins între Tisa, Nistru, Dunăre şi Marea Neagră, dar şi din afara acestuia.

Centre de putere (economică sau politico-militară) au existat în întreg spaţiul carpatic. O dovadă în acest sens o reprezintă dăinuirea în conştientul colectiv a noţiunilor ca „Ţara Bârsei”, „Ţara Făgăraşului”, „Ţara Haţegului”, „Ţara Mocanilor”, „Ţara Moţilor”, „Ţinutul Pădurenilor”, „Ţara Năsăudului”, „Ţara Zarandului”, „Ţara Silvaniei” etc. Toate aceste „ţări” (lat. terra – pământ, teritoriu) sunt delimitări strict geografice (spaţiale) din interiorul arcului carpatic. Migraţiile constante dinspre Asia prin zonele de câmpie carpato-nistrene şi carpato-danubiene, au contribuit la cristalizarea primelor formaţiuni statale în zonele muntoase ale actualei Transilvanii, mai greu accesibile pentru populaţiile nomade.

Dar treptat, odată cu sfârşitul ultimelor migraţii (sec. 13-14), elemente aristocrate din „ţările” intra-carpatice îşi îndreaptă privirile spre zonele extra-carpatice, apărând astfel, în spiritul şi tradiţia moştenită, „ţara Moldovei” pe râul Moldova şi „ţara Munteniei” având probabil ca precursor „ţara Argeşului” (prima cetate de scaun a Munteniei fiind Curtea de Argeş).

Denumirea de Muntenia este una dată de către cronicile moldoveneşti, fiind un argument în plus al populării, în evul mediu, în special al zonelor de munte, câmpia având întinderi mari de păduri, fiind slab populată, şi din cauza invaziilor migratorilor.

Faptul că între „ţara Moldovei” şi oricare din „ţările” din Transilvania se poate pune semn de egalitate este susţinut şi de existenţa până în prezent pe teritoriul de mai târziu al statului moldovenesc a „ţării Vrancei”. Balada „Mioriţa” este edificatoare în acest sens: moldoveanul fiind locuitor din nordul Carpaţilor estici (din zona râului Moldova), vrânceanul – din sudul Carpaţilor estici (din zona munţilor Vrancei), iar ungureanul – de peste munţi. Niciunul din aceste nume nu are conotaţie etnică, fiind numai geografice.

Iar uşurinţa cu care a fost adoptat noul nume, „moldovean”, în detrimentul anterioarelor „maramureşean”, „ardelean” etc., demonstrează odată în plus faptul că aceste denumiri aveau un caracter secundar, cu menirea de a delimita între ele grupurile de oameni conform locului de aşezare. Ei nu au devenit altcineva, ei s-au mutat cu traiul altundeva. (Sunt semnificative în acest sens denumirile reciproce actuale dintre diferiţi români. Oltenii se vor raporta la moldoveni ca olteni, moldovenii – ca moldoveni faţă de bănăţeni, ş.a.m.d. Iar în momentul raportării la străini, ei toţi se vor considera români.)

Supremaţia formaţiunii statale din zona râului Moldova, având prima cetate de scaun cunoscută la Baia, asupra altor centre de putere apărute în perimetrul est-carpatic duce într-un final la expansiunea denumirii „Moldova” asupra întregului teritoriu controlat de conducătorii „ţării Moldovei”. Mutarea succesivă a cetăţii de scaun de la Baia la Suceava şi apoi la Iaşi este o dovadă a extinderii treptate a influenţei, şi în acelaşi timp a avansării populaţiei montane, spre zona de câmpie. Rapiditatea cu care s-a reuşit exercitarea controlului asupra unui teritoriu atât de vast (până la Nistru şi Mare) se explică prin dispariţia pericolului invaziilor populaţiilor nomade, prin popularea slabă a teritoriului dat, dar şi a lipsei în comunităţile care au supravieţuit valurilor migratoare (fie ele de etnie română, slavă, tătară etc.) a unei organizări politico-militare capabile să înfrunte noul centru de putere din Carpaţi.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în sudul Carpaţilor unde formaţiunea statală din zona râului Argeş îşi impune autoritatea până la Dunăre şi Marea Neagră (cetăţi de scaun – Câmpulung/Curtea de Argeş, Târgovişte, Bucureşti).

Astfel denumirea de „moldoveni” este la origine denumire geografică. Sens pe care îl păstrează şi azi.

Or nu putem admite că de la începutul şi până la definitivarea etnogenezei poporului locuitor al acestei zone, aceştia s-au auto-identificat într-un anume fel şi brusc, în momentul constituirii formaţiunii statale Moldova au renunţat la acea auto-identificare acceptând una nouă, având sens explicit geografic.
E totuşi vorba de o perioadă de peste 1000 de ani (începând cu sec. 2-3)!

Toţi locuitorii arealului cuprins de Tisa, Dunăre, Nistru şi Marea Neagră, dar şi cei originari de aici, şi cei cu strânse legături cu aceştia, erau denumiţi de către străini cu termenul generic (care-i cuprinde pe toţi) de „valah” (vlah, voloh, vloh, blah, vlas, voloc, vlachok, vlacoi, olah, iflak, etc.). Fiind un exonim, nu este perceput de populaţiile vizate ca un nume etnic al lor.

Odată cu supunerea „ţărilor” din interiorul arcului carpatic de către regatul ungar, asupra acestui teritoriu, dar şi asupra locuitorilor de aici extinzându-se determinativul „unguri”, „unguresc” (deşi în unele surse maghiare timpurii Ardealul cucerit este numit „Valahia interioară” în raport cu cele din exteriorul arcului carpatic), singurele formaţiuni statale şi implicit populaţiile lor, care rămân în viziunea străinilor drept „valahi” sunt cea din sudul Carpaţilor (Valahia, Ungro-Vlahia sau Muntenia) şi cea din estul Carpaţilor (Moldo-Vlahia, Ruso-Vlahia, Bogdano-Vlahia, Moldova).

Dar cum se auto-denumeau din punct de vedere etnic locuitorii acestor pământuri?

Numele „rumân” răspândit în Ţara Rumânească (Ţara Românească, Valahia sau Muntenia) în evul mediu, desemna ţăranul dependent de nobilul stăpân al pământului pe care locuia şi lucra acesta.

În Moldova acest ţăran se numea „vecin”.

În teritoriul ocupat de unguri, s-a încetăţenit, printre vorbitorii de limbă română, noţiunea „iobag”, pe care o excludem din start din analiza auto-identificării etnice, ea fiind un împrumut din limba maghiară, apărut mult după sfârşitul etnogenezei populaţiei la care ne referim. În cazul Transilvaniei s-a mai folosit şi termenul „şerb” (lat. servus – slujitor), dar acesta a denumit mereu raportul personal dintre indivizi de rang social diferit, nefiind un apanaj sau o caracteristică a unei întregi etnii.

Originea cuvântului „rumân” este clară. Este derivat din „romanus” – roman. Trecerea lui „o” în „u” fiind o caracteristică a limbii române (lat. compitus – cumpăt, lat. conventum – cuvânt, sl. rod – rudă, lat. rogare – rugă, sl. monka – muncă, lat. nomen – nume, lat. domine deus – dumnezeu etc.).

Cuvântul „vecin” provine din „vicinus” (vecin) şi „vicus” (sat, aşezare).

Deşi par a avea sensuri clar diferite, aceste noţiuni, „rumân” şi „vecin” trebui tratate în contextul specific perioadei medievale.

Elitele conducătoare ale Ţării Româneşti şi Moldovei erau la origine străini (cumani, pecenegi, bulgari, germanici, slavi). Este şi firesc acest lucru, datorită caracterului războinic şi nomad (iniţial) al acestora. Căci în comparaţie cu locuitorii băştinaşi sedentari, aceştia dispuneau de forţă militară care le asigura un statut în cadrul propriilor triburi, iar ulterior, odată cu asimilarea lor, în cadrul întregii societăţi din zona controlată.

Acest lucru, al dominării unei populaţii redusă ca număr, dar războinice, asupra uneia mai mare ca număr, dar mai slab organizată militar, este specific colectivităţilor umane în general. Conducătorii slavilor de est au fost de origini scandinave (varegi, însăşi denumirea „rus” fiind considerată ca reprezentând un grup scandinav), galii romanizaţi au fost conduşi de franci, slavii din sudul Dunării – de bulgari, finlandezii – de suedezi, triburile britanice – de angli, iuţi şi saxoni, apoi de vikingi şi normanzi.

Tradiţia s-a perpetuat până în epoca modernă când conducătorii statelor europene erau în mare parte de origine germană, începând din Rusia Ecaterinei a II-a până în Marea Britanie a Casei de Saxa-Coburg şi Gotha şi Spania Habsburgilor.

Astfel, „rumânii” se auto-identificau ca atare în raport cu străinii. Ei – urmaşii romanilor şi ceilalţi – veniţi din alte părţi.

„Vecinii” din Moldova la fel se identificau în raport cu cei diferiţi de ei. Ei –  din aceeaşi aşezare, de aceeaşi origine, şi străinii.

Treptat, minoritarii au fost asimilaţi de băştinaşi, însă raportarea localnicului „rumân” la conducătorul venetic s-a păstrat. Acest lucru a fost stimulat şi de cultura slavonă, iar mai târziu greacă, a elitelor. Trebuie avut în vedere şi contextul istoric în care populaţia băştinaşă ajunge să fie supusă conducătorilor locali, cu origini străine,  cel al apariţiei relaţiilor feudale şi în această zonă a Europei.

Preferinţa pentru denumirea „vecin” în zona „Ţării Moldovei”, poate fi explicată prin tradiţia „romană” a Transilvaniei şi a vestului Munteniei, elementul roman extinzându-se de aici în restul zonei, neocupată de Imperiul roman (Maramureşul geografic, Moldova geografică), „rumân” atestându-se şi în zona Ardealului, dar fiind mai târziu înlocuit de maghiarismul „iobag”.

Această diferenţă se profilează oarecum şi pe linia de demarcaţie între cele două graiuri de bază ale limbii române, graiul muntenesc şi graiul nordic, transilvănean-moldovenesc. În acest sens este interesantă harta distribuirii noţiunilor de definire a organului anatomic „abdomenul”.

Nu se cunosc atestări ale utilizării cuvântului „rumân” în zona Moldovei cu sensul folosit în Muntenia, dată fiind originea „moldovenilor” din „maramureşeni”.

Însă dacă „vecin” este într-o mare măsură o reprezentare spaţială, „rumân” este o definire a originii. Or etnicitatea anume aceasta şi înseamnă.
Este singurul endonim cunoscut şi recunoscut unanim cu sens etnic, al explicării originii, întâlnit în spaţiul românesc actual.

Decizia luată de elitele moldoveneşti şi valahe (căci toate puterile europene ale momentului denumeau oficial noua formaţiune apărută la 1859 Principatele unite ale Moldovei şi Valahiei) de a utiliza „rumân” în definirea tuturor locuitorilor noului stat, dar şi a vorbitorilor de aceeaşi limbă aflaţi peste hotarele lui (în Imperiul Rus, Imperiul Austro-ungar), este una corectă.

Căci comuniunea de limbă şi istorie trebuie consolidată şi de un nume comun. Iar utilizarea unui termen care denumea pătura socială (iniţial etnică) a ţăranilor, este şi recunoaşterea importanţei primordiale a acestora în păstrarea şi modelarea conştiinţei şi fiinţei naţionale.

Trecerea aproape imediată, după doar 3 ani de la unirea Moldovei şi Valahiei, la utilizarea denumirii de „România” (forma modernă a „Rumâniei”, ca în cazul „Rossia” faţă de „Rusi”), a întărit această uniune, dându-i posibilitatea de a deveni un pol de atracţie pentru conaţionalii aflaţi sub ocupaţie străină (rusească şi habsburgică).

Faptul că, mult înainte de adoptarea termenului de „rumân”/„român” de către cei din Vechiul Regat, acesta a fost folosit în Transilvania în auto-identificarea vorbitorilor de limbă română, este încă o dovadă a utilizării acestui termen din cele mai vechi timpuri cu sens etnic, şi un contraargument pentru cei care contestă unitatea tuturor românilor prin afirmarea că termenul „român” este de expresie valahă/muntenească în detrimentul celorlalte regiuni populate de vorbitori de aceeaşi limbă. Căci regiunile intra-carpatice care se unesc în 1918 cu Vechiul Regat, având un număr mai mare de locuitori, o  putere economică mai evidentă decât partea de sud a României (fosta Valahie), puteau lesne să nu accepte etnonimul „român”. Dar asta nu s-a întâmplat. Mai mult chiar, ardelenii, maramureşenii şi bănăţenii continuă, la fel cum au făcut-o de secole, să fie principalii promotori ai identităţii române a tuturor locuitorilor din arealul carpato-danubiano-nistreano-pontic, amintind despre descendenţa tuturor vorbitorilor de limbă română, din Moldova şi din Valahia, anume din Transilvania istorică, leagănul naţiunii române.

Iar prezenţa în sudul Dunării a unei populaţii vorbitoare de o limbă romanică, care-şi zic „armâni” („aromâni”) este şi aceasta o mărturie a auto-identificării etnice conform limbii vorbite.

Iar limba vorbită este principalul factor definitoriu a unei naţiuni.

Putem fi de-acord că termenul „român” nu este specific zonei geografice Moldova, dar comuniunea de limbă, descendenţa moldovenilor din maramureşeni (transilvăneni), definirea de către alte popoare a tuturor locuitorilor dintre Tisa, Nistru, Dunăre şi Marea Neagră, în toate timpurile ca un tot întreg etnic şi lingvistic, sunt argumente de a considera şi moldovenii Republicii Moldova drept români.

Cazul specific al auto-definirii ca români a vorbitorilor de limbă română din Bucovina ucraineană, în raport cu vorbitorii de limbă română din sudul Basarabiei ucrainene, care se auto-identifică drept moldoveni este o probă în plus a caracterului artificial şi mai ales intenţionat al delimitării ca neam şi limbă a moldovenilor pruto-nistreni, dar şi transnistreni, de ceilalţi români.

Fiindcă în estul Moldovei, ocupat de ruşi între 1812-1918, şi în nordul Moldovei (denumit ulterior Bucovina), ocupat de austrieci între 1775-1918, la fel ca în restul Principatului rămas, nu s-a utilizat noţiunea „rumân”/„român”. Ambele regiuni au fost mai apoi ocupate de URSS între 1940-1941 şi 1944-1991. Singura explicaţie a preferinţei unei părţi a aceloraşi „moldoveni” (de până la 1775/1812) pentru termenul „român”/„limbă română”, iar a altei părţi pentru „moldovean”/„limbă moldovenească” este că acestă stare de fapt e rezultatul politicii meschine ruseşti.

Bine, dar cine sunt moldovenii?

Cu siguranţă nu sunt moldoveni. Pot fi din zona Moldovei, din „ţara Moldovei” dar n-au fost niciodată şi nici nu sunt moldoveni.

Majoritatea naţiunilor europene se auto-denumesc cu endonime cu sens originar, de descendenţă. Bulgarii de la bulgarii de pe Volga, francezii de la franci, germanii de la teutoni, englezii de la angli, ruşii, belaruşii şi maloruşii de la populaţile rus/ros, danezii de la dani, suedezii de la suiezi/svezi, maghiarii de la triburile magyar/megyer, grecii de la eleni, letonii de la leţi/letgali, finlandezi de la suomi, georgienii de la karţi.

Moldovenii din Republica Moldova sunt descendeţii moldovenilor din vestul Moldovei, care la rândul lor provin din maramureşeni şi alţi transilvăneni. Şi din moment ce toţi transilvănenii (inclusiv maramureşenii) şi toţi vest-moldovenii se consideră şi s-au considerat parte a naţiunii române, este ilogic şi greşit să nu-i considerăm la fel şi pe est-moldoveni. Politica de deznaţionalizare promovată de ruşii Imperiului ţarist şi de ruşii Uniunii sovietice a lăsat urme adânci în sufletul şi crezul moldovenilor. Dar timpul curge întotdeauna în defavoarea minciunii şi a nefirescului.

Deşi e mai greu pentru unii să perceapă esenţa lucrurilor, nu trebuie să contenim să susţinem acest adevăr simplu: toţi moldovenii, toţi muntenii, toţi oltenii, toţi ardelenii, toţi dobrogenii, toţi bănăţenii, toţi maramureşenii, dar şi făgăraşenii, oşenii, pădurenii, vrâncenii, moţii etc., sunt români.

Cu toţii suntem români.

PS: Mămăliga „definitorie”

Mămăliga „definitorie”

Anunțuri

Discuție

8 gânduri despre &8222;Moldovenii nu sunt moldoveni&8221;

  1. interesanta analiza. bravo ! ar trebui sa o publici !

    Scris de Gabriel Chirita | 16 Aprilie 2012, 05:13
  2. Foarte bun articolul si sunt total de-acord cu tine exceptand o singura chestie, românii nu sunt urmasii romanilor, am fost influentati puternic, jefuiti si stersi din istorie de „marele” imperiu roman. Sper totusi ca incet, incet sa ne-aflam adevarata istorie, exact cum a fost ea si sa fim mândri ca au tinut cu dintii stramosii nostri inca din cele mai vechi timpuri de muntii astia si de tot ce-i inconjoara si mai sper ca fratii moldoveni(mai bine zis Daci!) sa fie langa noi ca o singura tara si sa uitam de imbecilii aia rusi care au incercat sa ne desparta.

    Scris de Calin Arapan | 9 Iulie 2012, 05:09
  3. de ce noi tre sa demonstram mereu ca suntem romani ?

    Scris de Toma Ursu | 17 Iunie 2013, 22:35
  4. merci, bun articol, esti bun!

    Scris de Donciu Nina | 9 Iunie 2014, 18:52
  5. Cu plăcere! (Chiar de e brut!)

    Scris de Max Ciudin | 13 Iunie 2014, 19:45
  6. Multumesc pentru harta cu graiurile. Foarte buna. Cu adevarat se vorbeste la fel langa Beograd- Belgrad si in raionul Noua Sulita- Hotin
    Doina

    Scris de Manaila Doina | 19 Septembrie 2014, 09:44
  7. Bai prostalan tu niciodata nu vei lua credinta noastra a moldovenilor.Noi intotdeauna ne vom crede moldoveni sau daci, dar nicicum romani.

    Scris de Дмитрий Ливанов | 24 August 2015, 13:00
  8. Si totusi au existat insule de latinitate si in Moldova inainte de secolul al X-lea. S-au descoperit langa Mihălășeni, județul Botoșani un locas de cult crestin din sec IV-V; in Moldova s-au descoperit numeroase tipare (matrite) de cruciulite, numeroase podoabe crestine. Insulele de latinitate au existat si in tara Bolohovenilor. Audias a intrat in teritoriile de la nord de Dobrogea si a propovaduit crestinismul in sec.al IV-lea.Teoria din articol trebuie inbunatatita.

    Scris de Dan Miclea | 19 Ianuarie 2016, 08:58

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Arhive

Texte recente

Introdu adresa ta de e-mail pentru a urmări acest blog şi a primi notificări de articole noi prin e-mail.

Alătură-te altor 152 de urmăritori

Februarie 2012
L M M M V S D
« Ian   Mar »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829  

  • 104,174 vizualizări
%d blogeri au apreciat asta: